Niculescu: „Vreau Dinamo pe locul 1!”

Atacantul Claudiu Niculescu, actualmente la gruparea cipriotă Omonia Nicosia, a comentat situația existentă din Liga 1. Olteanul a spus că sunt foarte multe echipe care pot ajunge în cupele europene, inclusiv Universitatea Craiova, Unirea Urziceni sau FC Argeș. Fostul dinamovist a spus că speră ca Dinamo să treacă din nou pe primul loc după ultima etapă a turului.

"În România sunt foarte multe echipe care se bat la Cupele Europene. Craiova, Argeșul, Urziceniul. Eu îmi doresc foarte mult ca duminică să câștige Dinamo, iar Steaua să încurce pe Urziceni, și să treacă pe locul 1. Îmi pare rău ce s-a întâmplat cu băieții de la Dinamo (Torje, Ropotan și Pulhac), dar nu vreau eu să comentez. Îmi doresc să mă întorc la Dinamo, dar momentan nu pot să vorbesc", a spus Claudiu Niculescu la gsptv

Publicat: 27 11. 2008, 20:43