Niculae și Dănciulescu, cei mai bine pregătiți dinamoviști!** Nu ai să ghicești cine se află la polul opus

Liviu Ciobotariu și preparatorul fizic Constantin Niculae i-au evaluat ieri pe fotbaliști apelând la testul Vameval.

Într-un circuit specific, realizat cu ajutorul unor bețe și jaloane, fotbaliștii au alergat cât de mult au putut într-un interval de cinci minute. În mai multe serii, pentru obiectivitate. Recordmenul a fost Sorin Ispir, mijlocașul adus de la Brănești impresionând și prin travaliu, dar și prin viteză. Totuși, în afara de distanță importante au fost și pulsul, dar și revenirea la un puls normal, iar cei trei factori, după anumite calcule, au ajutat la clasamentul final al fotbaliștilor. Cel mai bine pregătiți dinamoviști au ieșit astfel Dănciulescu și Niculae, urmați de Moți, Dorel Stoica și Ispir. La capătul celălalt s-au aflat Păun și Alexe, în timp ce Pulhac a impresionat și el, clasându-se în prima jumătate a clasamentului.


Ce este testul Vameval?

∞Durează 5 minute și presupune parcurgerea unei distanțe cât mai mari în acest interval
∞Traseul care trebuie să fie parcurs este structurat în „bucăți” lungi de 20 de metri
∞Coeficientul final este rezultatul unui calcul la care contribuie trei factori: distanța parcursă, pulsul la finalul exercițiului și timpul de revenire la pulsul normal
∞Ulterior aflării rezultatului, jucătorii sunt împărțiți în grupe de pregătire pentru a personaliza cât mai tare antrenamentele


„Cu ce bani face Săvulescu transferuri?!”

Ruptura recentă dintre cei doi acționari a stârnit reacții aprinse printre fanii „câinilor”. Pe mai multe forumuri destinate lor, suporterii „roș-albilor” au discutat pe tema „cu cine are clubul de câștigat?!”. Majoritatea regretă anunțata plecare a lui Borcea, deși nu puțini sunt și aceia care îl acuză pe actualul președinte executiv: „Borcea, așa cum e el, mai vindea o butelie, ceva, și făcea tot posibilul să ia campionatul Dinamo. A făcut și el multe nenorociri, dar măcar era dinamovist adevărat”.

De partea cealaltă, Dragoș Săvulescu se bucură de mai puțin sprijin din partea ultrașilor: „El pare o marionetă! Cu ce bani poate face el transferuri la Dinamo?! El vorbește frumos, e adevărat, dar asta nu ne încălzește cu nimic! Vrem să vedem acțiune, să ne batem la titlu, ori cu astfel de acționari șansele noastre scad în fiecare zi”. Altfel, Cristi Borcea a anunțat că în acest week-end va ajunge la București pentru a încheia conturile cu Nicolae Badea.

Publicat: 13 01. 2012, 10:09
Actualizat: 13 01. 2012, 10:11