Nicolae Dică a avut un conflict cu un oficial al CFR-ului: „M-a jignit!” Ce i-a transmis Hațegan, după ce a cerut penalty la Benzar: „Asta mi-a spus”

FCSB a plecat cu un punct de la Cluj, dar finalul meciului nu a fost unul lipsit de evenimente. Nicolae Dică a avut un conflict cu un oficial al clujenilor, pe tunelul care duce spre vestiare.

Antrenorul vicecampioanei a spus că a fost jignit de un om din staff-ul lui Dan Petrescu, apoi a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu Ovidiu Hațegan despre faza din minutul 68, la care Benzar a cerut penalty, după ce a fost agățat în careu de Nouvier: „Sunt supărat că nu am câștigat, după aspectul jocului am fi meritat să câștigăm. Am pus presiune, dar e important că nu am pierdut acest joc. Știam că sunt periculoși la faze fixe, dar, din păcate, nu am reușit să-i blocăm. E important că am avut reacție și am reușit să egalăm.

La pauză le-am trasat câteva lucruri pe care le-am făcut greșit în prima repriză și în partea a doua a fost mai bine.

Un oficial al CFR-ului m-a jignit, dar nu vreau să comentez. Am spus că am avut un penalty, dar asta nu mai contează, pentru că jocul s-a terminat. Mie nu-mi place să vorbesc despre arbitraj, la noi se vorbește foarte mult despre niște greșeli care se fac. Am vorbit cu Hațegan după joc și mi-a spus că nu a văzut acea fază.

Pintilii e foarte important pentru noi, dar sper ca lipsa lui să nu conteze, pentru că avem jucători în lot care-l pot suplini cu brio”, a spus Dică, la microfonul Digi Sport.

 

Publicat: 21 09. 2017, 23:27
Actualizat: 21 09. 2017, 23:28