Nicolae Badea, dezvăluiri senzaționale despre Dinamo: „Sunt principalul creditor” + Cum a luat Negoiță termopanele de la club și le-a dus pe șantierele sale

nicolae badea dinamo
Vezi galeria foto - 8 poze

Nicolae Badea, fost președinte al celor de la Dinamo, a dezvăluit că e încă principalul creditor al echipei roș-albe. În plus, a anunțat că Ionuț Negoiță, ex-acționar majoritar, a luat toate termopanele destinate modernizării clubului, obținute printr-un contract de sponsorizare de patronul Computerland, și le-a dus pe șantierele sale.

Badea explică faptul că implicare sa la formația din „Ștefan cel Mare” e sub formă de mecenat, adică „un act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică transferă, fără obligație de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfășurarea unor activități în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau știintific-cercetare fundamentală și aplicată”.

În prezent, la conducerea lui Dinamo se află grupul iberic reprezentat de Pablo Cotracero.

„Nicule, termopanele pentru club sunt acum încărcate în dube și duse direct pe șantierele lui Negoiță”

Omul de afaceri a povestit pentru GSP un episod incredibil legat de Ionuț Negoiță: „Cât am fost eu acționar, aveam un contract cu Gealan, producătorul de termopane. Dinamo primea câteva sute de mii de euro anual, iar alte câteva sute de mii de euro erau prinși sub formă de produse, de termopane. Am pus termopane peste tot în club, dar câte termopane poți să pui?! La un moment dat, am convenit ca termopanele să rămână la Gealan și ei să le vândă cu un mic discount, iar banii veneau la Dinamo.

După ce am ieșit din club, după o vreme m-a sunat patronul de la Gealan să-mi spună că vrea să renunțe la contract: Nicule, termopanele pentru club sunt acum încărcate în dube și duse direct pe șantierele lui Negoiță” a spus Nicolae Badea, conform GSP.

Nicolae Badea: „Sunt încă principalul creditor al lui Dinamo, iar Borcea e și el în aceeași situație”

Sunt încă principalul creditor al lui Dinamo, iar Borcea e și el în aceeași situație. Asta este o primă de mărire de capital, o chestie perfect legală, pe care Negoiță nu a putut să o anuleze atunci când a băgat clubul în insolvență. Creditul a rămas și e valabil și acum…Pusesem garanții personale, iar Negoiță mi-a promis că-și va respecta obligațiile. Nu a făcut-o, iar Banca Italo-Romena m-a executat pe mine” a continuat Badea pentru sursa citată.

„Implicarea mea la Dinamo momentan e sub forma unui contract de mecenat. Eu am semnat acest contract cu Diego Fabbrini. Amortizez practic o parte din salariul jucătorului sub forma acestui contract. Evident, Fabbrini poate să poarte apoi o insignă discretă cu logoul Computerland…sunt și alți oameni de afaceri, prieteni cu mine, dispuși să semneze contracte de mecenat cu jucătorii lui Dinamo a explicat fostul președinte al roș-albilor.

Dinamo poate salva 500.000 de euro plus alte 200.000 de euro din taxe doar prin aceste contracte de mecenat – Nicolae Badea

Publicat: 01 03. 2021, 15:26
Actualizat: 01 03. 2021, 15:31