Nici Reghecampf nu l-a putut salva! Cota i s-a prăbușit, despărțirea pare iminentă

Gabi Matei s-a dovedit a fi una dintre cele mai neinspirate investiții ale Stelei din ultimii ani.

Tânărul fundaș dreapta a fost cumpărat de la Pandurii cu 600.000 de euro și promitea să devină o soluție chiar și pentru echipa națională. În 2011, la doar 21 de ani, Matei venea în Ghencea și postul de fundaș dreapta – marea problemă a steliștilor după plecarea lui Golanski – părea în sfârșit acoperit.

Numai că evoluția cariere sale n-a satisfăcut așteptările. Accidentărie grave, dar și o viață extrasportivă foarte agitată l-au transformat într-un jucător care s-a stins mult prea devreme. Din 2011 și până în prezent, Gabi Matei a adunat doar 5 prezențe în tricoul Stelei. În traducere, 211 minute în 2 ani. În plus, de fiecare dată când a intrat a dezamăgit, în ciuda promisiunilor făcute de conducerea Stelei, că va ajunge la națională. Până în momentul de față, Steaua s-a ales însă cu un jucător pe care-l plătește, dar nu se poate folosi de el. Matei mai are contract până în vara lui 2015, însă Gigi Becali a avut deja câteva tentative să-l dea afară.

În mod logic, cota i s-a dus în cap. În 2011, când a semnat cu Steaua, transfermarkt.de îl evaluase la 700.000 de euro, cu potențial mare de creștere. După doi ani în care a stat mai mult prin clinici, același site îl cotează la doar 100.000 de euro. Este cel mai slab evaluat jucător din lotul Stelei.

Grigoraș n-a vrut să mai audă de el
Gabi Matei s-a făcut remarcat în mandatul lui Petre Grigoraș, când a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Pandurii. Fața pe care a etalat-o Gabi Matei l-a dezamăgit însă profund pe tehnicianul care l-a făcut mare. În toamna lui 2012, Gabi Matei își revenise după o gravă accidentare la genunchi și avea nevoie de meciuri în picioare.

Grigoraș a fost întrebat atunci dacă l-ar lua la Pandurii sub formă de împrumut. Reacția antrenorului a fost dură: „Acum este sub contract cu Steaua, nu se pune problema să revină la Pandurii. Nu ar mai avea loc la noi, pentru că noi nu suntem groapă de gunoi! Ce să mai spun despre Gabi Matei? Este incredibil dar din păcate este adevărat. Eu nu-l știam așa dar omul se mai schimbă. Din păcate, unii au rău de înălțime, cred că asta s-a întâmplat și cu Gabi Matei. Atunci când ți se oferă posibilitatea să ajungi la o vârstă fragedă la Steaua, să ajungi să joci în cupele europene și tu să faci asemenea lucruri, înseamnă că ești un om mărunt”, spunea atunci Petre Grigoraș

Publicat: 24 08. 2013, 20:08
Actualizat: 24 08. 2013, 20:09