Nepăsarea lui Becali, bucuria „câinilor!”** Au pus mâna pe unul dintre cei mai promițători tineri din România! FOTO** Fostul stelist a jucat pentru Dinamo II

Ionuț Radu, un portar de numai 15 ani, a intrat astăzi în a doua repriză a amicalului pe care Dinamo II l-a pierdut cu 3-0 în fața celor de la FC Snagov. Fostul junior al Stelei a intrat în minutul 80, însă în cele aproximativ 10 minute în care a jucat a reușit să păstreze poarta intactă.

Nu este prima apariție a lui Ionuț Radu în tricoul lui Dinamo. Puștiul în vârstă de 15 ani a mai jucat 10 minute și în amicalul cu elvețienii de la FC Winterthur, pierdut de bucureșteni cu 2-0.

Ionuț Radu este unul dintre cei mai promițători portari români. Pe lângă abilitățile de goalkeeper, Radu impresionează prin fizicul impresionant pentru un copil de 15 ani. Măsoară 1.86 metri și poartă 46 la picior: „M-am obișnuit să fiu privit astfel, pentru că port numărul 46 la pantofi. Oricum, nu sunt un băiat supărăcios”, spunea tânărul portar într-un reportaj realizat de ProSport.

Ionuț Radu a fost însă una dintre victimele crizei prin care trec echipele de juniori ale Stelei. Deși este unul dintre cei mai valoroși tineri portari din România, „roș-albaștrii” l-au pierdut în această iarnă extrem de ușor, fotbalistul fiind nemulțumit de condițiile pe care clubul i le punea la dispoziție.

„Mă bucur că am ajuns la Dinamo, în ultimele luni de zile m-am gândit doar la acest transfer! M-au impresionat condițiile de pregătire și atentia acordata în Ștefan cel Mare pentru promovarea juniorilor. Sunt foarte ambitios și, cu multă muncă, sper sa apăr într-o zi poarta primei echipe”, a declarat Ionuț Andrei Radu pentru site-ul oficial al FC Dinamo.

Publicat: 23 02. 2012, 17:19
Actualizat: 23 02. 2012, 17:20