Negoiță confirmă: „Nu se pune problema ca Mulțescu să plece!” Încă un transfer anunțat la Dinamo

Dinamo a debutat cu stângul în noul sezon, „câinii” fiind învinși la Timișoara, de ACS Poli, cu 2-0.

Inuț Negoiță a oferit asigurări că Gheorghe Mulțescu va continua proiectul din Ștefan cel Mare. Totodată, oficialul dinamovist a recunoscut că la club va mai veni un atacant de valoare, iar jocul echipei se va așeza în următoarele luni.

„Nu se pune problema ca Gigi Mulțescu să plece de la Dinamo. L-am luat ca pe un meci de început, jucătorii au avut un program încărcat.

Suntem în perioada de construcție. Avem încredere totală în Mulțescu. Ne-am asumat 2-3 ani acest drum de construcție.

Avem un lot destul de bun. Avem un plus mare față de anul trecut. În afară de sezonul trecut au rămas toți jucătorii de bază. Mi-aș dori lotul Barcelonei sau al Bayernului, trebuie să ne menținem în zona în care ne aflăm totuși.

Și echipele foarte mari mai pierd. Avem mulți jucători tineri, durează câteva luni pentru a așeza această echipă. Sunt sigur că lucrurile vor merge mai bine în lunile următoare. Vrem să mai aducem un vârf de valoare.

Dacă într-o lună vor câștiga toate meciurile, primele jucătorilor se pot duce în 7-8 mii de euro”, a spus Ionuț Negoiță la Digisport.

Publicat: 22 07. 2013, 21:20
Actualizat: 22 07. 2013, 21:21