Neagoe: „Avem un lot apropiat de ceea ce ne dorim”

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a prezentat oficial ieri ultimele trei achiziții. Este vorba de un jucător sârb, atacantul Milanko Raskovic, un camerunez, mijlocașul Nicolas Alnoudji și atacantul Valentin Simion, jucătorii care au fost transferați la echipa din Târgu Jiu pentru a completa lotul actual în vederea îndeplinirii obiectivului propus după cum a precizat reprezentantul conducerii clubului la prezentarea celor trei jucători, vicepreședintele USMO, Viorel Temelescu: „Pentru a ne îndeplini obiectivul de clasare pe locurile 6 – 10 am întărit anumite compartimente din echipă. Cei trei jucători pe care i-am mai adus credem că sunt cel puțin de valoarea celor pe care îi avem acum. Eugen Neagoe știe cel mai bine cum și unde îi va folosi. Cei trei jucători sunt Milanko Rascovic, atacant din Serbia, Nicolas Alnoudji, mijlocaș din Camerun și Valentin Simion care a venit de la Steaua. Sper ca aceste trei achiziții să întărească lotul și să se integreze cât mai repede în echipă și să ne atingem obiectivul stabilit și cu ajutorul lor.”

Antrenorul Eugen Neagoe a declarat la prezentarea noilor achiziții că are un lot numeric și valoric apropiat de ceea ce a dorit pentru acest sezon: „Consider că în acest moment avem un lot, numeric și valoric apropiat de ceea ce ne dorim. Deocamdată nu mai vine nimeni, vom vedea în următoarea perioadă ce se va întâmpla. Până în iarnă va trebui să ne edificăm asupra unor jucători care sunt în lot și care nu au dat randamentul pe care îl așteptam de la ei.”

În ceea ce-i privește pe cei trei jucători transferați recent, antrenorul pandurilor a precizat că nu este nici unul titular de drept și că vor trebui să demonstreze că merită locul în echipă: „Nici un jucător care vine nu este titular, noi când semnăm cu un jucător și cred că asta se întâmplă la toate echipele. Nu poate nici un jucător când vine la echipă să pună și condiții că el este titular. Va trebui să demonstreze și să joace bine, de aceea i-am și adus. Eu sper ca ei să fie sănătoși în primul rând, să aibă evoluții bune și la antrenamente și la jocuri pentru că de aceea i-am adus, în speranța că ne vor putea ajuta. Sper ca jucătorii care au venit să demonstreze că au valoare și merită să joace la Pandurii. ”

Monalisa Popescu

Publicat: 06 09. 2008, 16:33