„Ne pregătim de un război! Va fi un ritm infernal, o premieră pentru fotbalul românesc”

Trecută cu bine și peste al treilea set de teste Covid-19, echipa pregătită de Mircea Rednic a început, de luni, antrenamentele colective. După două săptămâni de cantonament și cu antrenamente în grupuri de câte 4 jucători, ieșenii au putut pleca în sânul familiilor în week-end, iar luni s-au antrenat pentru prima dată în efectiv complet pentru prima dată în ultimele trei luni.

Singurii absenți au fost cei cinci jucători străini aflați în autoizolare, Breeveld, Luckassen, Klimavicius, Assulin și Cabral, dar și Narcis Bădic, care a acuzat unele probleme medicale conform președintelui Ciprian Paraschiv.

Politehnica Iași, împreună cu Sepsi Sf. Gheorghe și Dinamo București vor avea de jucat, pe lângă cele 12 meciuri rămase din play-out, alte cel puțin două parte în semifinalele Cupei României. Astfel, cele trei formații nu vor avea niciun mijloc de săptămână liber, urmând să joace din trei în trei zile până la finalul sezonului. De aceea, președintele executiv Ciprian Paraschiv compară ultima parte a campionatului cu un adevărat ”război” și spune că jucătorii din Liga I nu s-au mai confruntat niciodată cu un astfel de program infernal.

„Am simțit că băieților le este dor să facă antrenament în efectiv complet, practic putem spune că abia acum facem antrenamente de fotbal în adevăratul sens al cuvântului. Se vede că le-a fost dor de fotbal, ei nu sunt obișnuiți să stea în casă. Băieții sunt concentrați, responsabili, ne pregătim de un război, pentru că va va fi un război extrem de dur în care cel mai puternic fizic și psihic va avea de câștigat. Va fi un ritm cum nu a mai fost niciodată în fotbalul românesc.

E foarte dur acest program, practic diferența față de sezonul viitor va fi de zece zile, astfel că aceste două săptămâni de pregătire va trebui să-i țină pe jucători până la finalul lunii decembrie, ceea ce mi se pare imposibil. Dar sper ca preparatorul fizic Cezar Honceriu, antrenorul Mircea Rednic și staff-ul său să-i capaciteze pe jucători, să-i facă să aibă un randament bun o perioadă cât mai lungă. Și să nu avem accidentări. Este foarte important să nu avem accidentări”, a declarat pentru ProSport președintele Ciprian Paraschiv.

Amical Poli Iași – FC Botoșani

La sfârșitul acestei săptămâni, Poli Iași va disputa un meci amical cu FC Botoșani, cel mai probabil în Copou, ieșenii dorind să facă și o simulare în regim de meci pentru prima partidă oficială din campionat.

„Inițial ne-am dorit două meciuri amicale, dar vom juca un singur meci, cu FC Botoșani, în acest week-end. Încă nu știm procedura cu arbitrii, dar am uitat că avem în staff un fost arbitru FIFA (n.r. Anton Heleșteanu). Ne dorim să jucăm în Copou, să facem și o repetiție pentru primul meci din Copou, să facem cele trei zone distincte pentru jucători, personal, televiziune. Ne-ar prinde bine o simulare la nivel mai mic”, a mai spus Paraschiv.

Publicat: 02 06. 2020, 08:20