N’Doye lovește din nou!** A stat în club până la 5 dimineața!

N’Doye își dă iar în petec. Amenda de 5.000 de dolari primită
pentru escapada din urmă cu două săptămâni nu l-a speriat deloc. Ba
dimpotrivă. Senegalezul a fost văzut din nou petrecând prin
cluburile bucureștene. Reporterii cotidianului Libertatea l-au
surprins duminică dimineața, în jurul orei 05.00, părăsind clubul
Twice la brațul unei brunete.

Ținând cont că Dinamo joacă astăzi cu Astra, în campionat, vestea
n-a fost deloc pe placul șefilor din Ștefan cel Mare: „Așa
ceva nu se poate tolera la nesfârșit.Voi avea o poziție tranșantă
în Consiliul de Administrație față de aceste acte de indisciplină
ale jucătorilor noștri. Eu cred că există doar o singură soluție:
despărțirea de ei. Degeaba îi amendăm cu câte 5.000 de euro. Dinamo
nu a ajuns să-și deconteze prin amenzi imaginea șifonată creată de
anumiți jucători”,
a declarat nervos Vasile Turcu pentru
Libertatea.

Sursa
foto: Libertatea

Publicat: 08 12. 2009, 11:38
Actualizat: 08 12. 2009, 12:13