Nae Manea a fost înmormântat la cimitirul Străulești 2. Fanii rapidiști, oameni de fotbal, apropiați și cunoscuți l-au condus pe ultimul drum | FOTO

UPDATE 13:56 Nae Manea a fost înmormântat cu un fular al Rapidului pe sicriu, echipă pentru care a suferit până în ultima clipă.


UPDATE 13:42 Cortegiul funerar a ajuns la cimitirul Străulești. Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Nae Manea este coborât în aceste momente în mormânt. Corneliu Vadim Tudor a ținut o cuvântare profundă despre omul Nae Manea.


UPDATE 13:00 Cortegiul funerar s-a oprit pentru câteva minute în fața stadionului din Giulești, iar fanii prezenți au început să aplaude în semn de respect pentru cel care a fost Nicolae Manea. Apoi, cortegiul și-a continuat drumul spre cimitirul Străulești 2, acolo unde urmează să fie înmormântat.


UPDATE 12:40 Cortegiul funerar a plecat de la biserica Sfânta Vineri-Nouă din București, urmând să treacă și prin fața stadionului Giulești, dar sicriul nu va mai fi depus pe teren așa cum era prevăzut inițial, ci își va continua traseul către cimitirul Străulești 2, acolo unde fosta glorie a Rapidului va fi înmormântată.


UPDATE Printre oamenii sosiți la biserica Sfânta Vineri-Nouă din București se află și Gica Hagi, care a depus o coroană de flori. Daniel Prodan, alături de Ilie Balaci au venit de asemenea să depună câte o coroană de flori în memoria regretatului Nae Manea. Și fostul coechipier al fostei legende din Giulești, Florin Marin, a venit să-și ia adio de la Nae Manea. De asemenea, internaționalul român Gabriel Torje a trimis o coroană de flori la sicriul omului care a scris istorie pentru Rapid.

La biserica Sfânta Vineri-Nouă din București și-au făcut apariția și Valeriu Argăseală, Anghel Iordănescu și Daniel Isăilă.

Azi, la 12:30, Nae Manea va fi înmormântat la cimitirul Străulești 2, iar fiul fostei legende a Rapidului, Florin Manea, a declarat că trupul neînsuflețit, însoțit de convoiul funerar, va trece și prin fața stadionului Giulești.


Trupul neînsuflețit al lui Nae Manea, fostul jucător, antrenor și conducător al Rapidului, decedat luni, la vârsta de 60 de ani, a fost depus marți la biserica Sfânta Vineri-Nouă din București.

După ce luni, la câteva ore de la aflarea veștii tragice suporterii rapidiști i-au adus fostului idol al galeriei un omagiu chiar pe stadionul Giulești, astăzi a venit rândul familiei, prietenilor, apropiaților, dar și oamenilor din fotbal să aprindă o lumânare și să depună o coroană de flori la sicriul omului care a scris istorie pentru Rapid.
 


Team-managerul echipei, Dânuț Perjă, a depus din partea clubului Rapid o coroană uriașă de flori. De asemenea, foști și actuali jucători ai FC Rapid, printre care Nicolae Lupescu, Ioan Goanță, Cristi Săpunaru, Emilian Dolha, Alexandru Mișa, Alexandru Coman, Ionuț Voicu, Liță Dumitru, reprezentanți ai AFAN și CS Rapid, staful tehnic și administrativ al clubului Concordia Chiajna, format din Marius Șumudică, Cezar Zamfir, Cristian Petre, Costel Orac, Dumitru Mihalache și Cristian Minea, au depus coroane și au aprins lumânări la sicriul lui Nicolae Manea.

Publicat: 18 12. 2014, 13:43
Actualizat: 18 12. 2014, 18:35