„N-ați vrea să știți ce le-am zis jucătorilor la pauză!”**

Antrenorul Petre Grigoraș a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că Oțelul Galați avea mare nevoie de punctul obținut la finalul partidei cu FC Brașov, scor 1-1 (0-0), în etapa a XXXII-a a Ligii I.

"Sunt bucuros în primul rând pentru punctul luat. Eram și suntem în continuare amenințați cu retrogradarea, astfel că aveam mare nevoie de acest punct, nesperat la un moment dat. Din păcate, jucătorii mei se consideră a fi de Divizia C și este nevoie de timp ca să capete încredere și să devină jucători adevărați de care avem nevoie. Singurul lucru care mă mulțumește este rezultatul", a spus Grigoraș.

Petre Grigoraș a precizat că Oțelul nu este încă salvată de la retrogradare în urma rezultatului de egalitate obținut la Brașov. "Matematic nu suntem salvați, iar salvarea de la retrogradare nu este un obiectiv cu care să mă gândesc. Nu mi-a fost teamă doar de Brașov, credeți că de Buzău nu mi-a fost frică… Totuși, Brașovul a dovedit că este o echipă solidă și, pentru o nou promovată, are jucători experimentați. Poate că astăzi au prins un joc mai puțin edificator față de valoarea pe care o au", a menționat antrenorul grupării găglățene.

Întrebat ce le-a spus jucãtorilor la pauză, Grigoraș a răspuns. "Nu ați vrea să știți ce le-am spus. Am fost extrem de convingător, dar dacă ar fi să dau detalii cred că ați scrie trei pagini. Cred că am fost cel mai convingător din ultimii trei ani. Am mai fost convingător și cu alte ocazii și luam trei goluri, dar de data asta mi-a ieșit".

Tehnicianul a mai spus că la cum a evoluat FC Brașov, gruparea pregătită de Răzvan Lucescu merită mai mult decât Steaua să evolueze în Liga Europa. "După cum au jucat, nu mă feresc să o spun, Brașovul ar merita să meargă în Europa League", a concluzionat Grigoraș.

Formația FC Brașov a remizat, vineri, pe teren propriu, cu echipa Oțelul Galați, scor 1-1 (1-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I, în urma golurilor marcate de Octavian Abrudan, în minutul 29, pentru gazde, respectiv Marius Pena, în minutul 75, pentru oaspeți.

Publicat: 22 05. 2009, 20:38
Actualizat: 22 05. 2009, 20:40