„N-am primit și eu diamante** pentru că n-am fost cuminte”

Gică Popescu nu s-a numărat printre cei premiați de Federația Română de Fotbal, cu ocazia centenarului acestei instituții. Fostul internațional nici nu a avut timp să treacă astăzi pe la Federație, ca să asiste la decernări, dar spune că poate nu a primit vreun premiu din cauză că "nu a fost cuminte"…

"Am lucruri mai importante de făcut și nici mâine la dineu nu voi merge. Lumea poate să interprezete cum vrea această absență a mea. Chiar dacă se interpretează că ar fi un afront al meu la adresa FRF-ului nu m-ar deranja. M-a sunat Didi Prodan să mă invite și i-am zis că, în funcție de program, voi veni sau nu voi veni.

Probabil că nu meritam vreun premiu. Poate dacă meritam îmi dădeau acest premiu prin Gică Hagi sau Dan Petrescu, dar poate că nu am fost cuminte. Și nici nu am de gând să fiu de acum înainte. Îmi voi da cu părerea de fiecare dată despre activitatea de la Federație, pentru că, zic eu, am tot dreptul după tot ce am făcut", a spus Popescu la gsptv.

Publicat: 11 05. 2009, 21:29
Actualizat: 11 05. 2009, 21:34