Murgan, de la Pandurii la ALRO Slatina

Fostul mijlocaș al formației Pandurii Târgu Jiu, Mădălin Murgan,
a semnat un contract până în vară cu nou promovata în liga secundă,
Alro Slatina, echipă ce se află pe locul șase cu 22 de
puncte.

Mijlocașul de 27 de ani este al doilea jucător de la Pandiurii care
a semnat cu trupa lui Cornel Paură, fundașul Daniel Ghindeanu
semnând și el un contract cu echipa de ligă secundă. Pe lângă cei
doi, la Slatina a ajuns și fostul portar al Rapidului Andrei
Marinescu, cel care ultima dată a activat la Petrolul
Ploiești.

Am ales Slatina, pentru Cornel Papaură, pe care l-am avut
și coleg de echipă.Nu este un pas înapoi pentru mine, în cariera de
jucător sunt și urcușuri și coborâșuri. Poate că am greșit în
acestă toamnă, pentru că am avut încredere în anumite persoane, am
declinat unele oferte, pe niște promisiuni venite din altă parte.
Am avut oferte și de afară și din prima ligă, dar am spus am și
fost încurcat. Poate tot răul spre bine. Chiar dacă Alro este la
șase puncte, eu cred că se poate implica în lupta pentru promovare.
Sunt echipe în urma noastră care își doresc acest lucru, noi de ce
nu ne-am dori. Plus că în lot sunt foarte mulți jucători cu
experiență, iar condițiile de aici sunt de prima ligă
„, a
declarat mijlocașul Mădălin Murgan.

MEDIAFAX

Publicat: 18 02. 2011, 09:46
Actualizat: 18 02. 2011, 09:47