Mureșan: „Premierea e imorală și incorectă!** S-a dat liber la ‘valize’!”

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că prin achitarea finanțatorului Gigi Becali de către ICCJ s-a dat „liber la valize”, dar cu toate acestea a precizat că gruparea pe care o conduce nu va premia adversarele contracandidatelor pentru că este „imoral”.

Mureșan a adăugat însă că hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este totuși corectă deoarece din informațiile pe care le deține nici în străinătate premierea nu se pedepsește. „Cred că prin această decizie se dă drumul la valize, dar în același timp consider că și judecata este corectă. Până la urmă este vorba de o judecată la cel mai înalt nivel. Ne-am informat și noi și am aflat că premierea nu se incriminează nici în alte țări cu fotbal mai dezvoltat decât al nostru. Premierea este însă imorală și incorectă pentru că în final duce la alte lucruri mai complicate. Ne temem de valize pe finalul campionatului, pentru că acum, dacă s-a achitat, este liber la valize. Dar noi nu o să facem niciodată așa ceva. În primul rând pentru că este imoral și în al doilea rând pentru că nu dorim să ne risipim banii pe așa ceva. Noi vrem să câștigăm numai prin munca noastră pe teren„, a explicat Iuliu Mureșan.

ȘTII SPORT! PARTICIPĂ‚ LA CONCURSUL PROSPORT ȘI CÂȘTIGĂ‚ TRICOURI CU ECHIPA TA FAVORITĂ‚

Oficialul grupării CFR Cluj a adăugat că regulamentul sportiv sancționează premierea adversarelor contracandidatelor cu depunctarea, dar este de părere că se va ajunge destul de greu la o astfel de sancțiune în fotbalul românesc. „În regulamentul sportiv se sancționează premierea, așa este firesc. Se sancționează cu depunctarea dacă nu mă înșel. Dar este destul de greu să se ajungă la așa ceva la noi. Asta pentru că trebuie să aduci dovezi la Comisia de Disciplină. Iar dovezi e greu să ai ca și club de fotbal. Organele abilitate ale statului pot strânge dovezi, nu noi, cluburile. De aceea spun că e greu de dat o sancțiune cu depunctarea într-un caz de premiere. De altfel, chiar și cazul ăsta cu valiza a fost la comisie și nu s-a dat nicio sancțiune„, a explicat Iuliu Mureșan.

Finanțatorul echipei Steaua, Gigi Becali, Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă și Radu Gheorghe Marino au fost achitați, marți, de instanța supremă în dosarul „Valiza”.

sursa: Mediafax

Publicat: 17 04. 2012, 19:10
Actualizat: 17 04. 2012, 19:11