Munti vrea titlul: ‘Trebuie să ne menținem poziția!** Totul se va decide în ultimele două etape’

La finalul meciului Gloria Bistrița – Oțelul Galați, scor 0-0,
Dorinel Munteanu a declarat că formația gălățeană ar fi trebuit să
plece cu toate cele trei puncte de la Bistrița. De asemenea,
antrenorul liderului spune că este nemulțumit de faptul că echipa
sa nu marchează.

„Am câștigat un punct muncit, dar ar fi trebuit să
câștigăm această partidă. Nu sunt mulțumit, dar nu am ce face. Un
punct este foarte mare pentru configurația calsamentului final.
Trebuie să marcăm, asta este problema pe care o avem în jocurile
din deplasare. În următoarele jocuri, trebuie să ne menținem
poziția. Titlul se va decide în ultimele două etape”
, a
declarat Dorinel Munteanu la Sport.ro

„Și acest program infernal afectează prestația echipei. În
jocul cu Dinamo am pierdut 2 puncte pe niște greșeli de marcaj și
de experiență. În meciul cu Târgu Mureș am jucat foarte slab, nu am
ce să spun aici”.

Munteanu a vorbit și despre derby-ul Steaua – Dinamo:
„Este un derby, se poate întâmpla orice. Nu cred că Dinamo
va face un simplu act de prezență, cred că ambele echipe vor da tot
ce pot”.

Publicat: 24 04. 2011, 18:40
Actualizat: 24 04. 2011, 19:27