Munti joacă tare

„Neamțul” nu a rupt contractul cu Steaua pentru că nu are încredere în cuvântul patronului din Ghencea. Tehnicianul i-a transmis latifundiarului că va semna rezilierea înțelegerii doar în momentul în care va primi 200.000 de euro în cont. Acuzat că a fost „marioneta” lui Gigi Becali cât timp a antrenat Steaua, Dorinel Munteanu ține să demonstreze contrariul, măcar în ceasul al 12-lea, la despărțirea de roș-albaștri. În ciuda insistențelor patronului din Ghencea, „Neamțul” evită să semneze actul care să oficializeze despărțirea sa de Steaua până nu primește suma prevăzută în contract: 200.000 de euro! Sosit joi în România, după scurta vacanță petrecută alături de familia sa în Germania, Munteanu ar fi trebuit ieri să fie prezent la palatul lui Gigi Becali pentru a discuta detaliile plecării sale din Ghencea.

Tehnicianul nu a mai ajuns însă la întâlnire. Motivul? El este în continuare supărat pe patronul Stelei pentru comportamentul avut față de el și preferă să-l ignore. În locul său l-a trimis pe impresarul Aurel Marinescu, care a stat la masa negocierilor cu Becali. „Am discutat cu Gigi, iar lucrurile sunt clare. El a fost un om corect și s-a ținut de promisiunea față de Dorinel. Rămâne acum ca Munti să se întâlnească cu președintele Stelei pentru a semna actul de reziliere a contractului. Acest lucru se va face însă abia după ce Dorinel va primi banii prevăzuți în clauză”, a explicat cel care reprezintă interesele antrenorului.

Secunzii au plecat oficial
Cătălin Ciorman, secundul lui Dorinel Munteanu la Steaua, și Yuksel Yesilova, preparatorul fizic, s-au înțeles cu Gigi Becali și și-au reziliat contractele. „În privința celor doi oameni care au venit cu Dorinel la Steaua nu mai este nicio problemă. Ei și-au reziliat înțelegerea pe cale amiabilă și le-au fost achitate azi (n.r. – ieri) salariile la zi”, a dezvăluit Aurel Marinescu, agentul lui Munteanu.

1 victorie a avut Dorinel Munteanu în timpul mandatului său la Steaua în șapte meciuri

Publicat: 20 12. 2008, 09:10
Actualizat: 20 12. 2008, 09:13