„Muncesc, nu fac scandal !”

O discuție față în față cu Jose Peseiro îți întărește ideea că ai de-a face cu om dur. În biroul de la Pro Rapid, impresia persistă însă doar atunci când vorbești despre fotbal. În rest, Peseiro pare un pământean obișnuit, capabil să abordeze orice subiect din orice domeniu.

Cum s-ar caracteriza omul Jose Peseiro?
Un tip care știe să facă atmosferă bună, dornic de comunicare și care ar vrea să aibă ceva mai mult timp liber, deși știe că acest lucru nu este posibil, atâta timp cât va lucra în fotbal. Un antrenor trebuie să fie conștient că nu poate avea nicio zi liberă.

Iar tehnicianul Peseiro?

O mare pasiune pentru fotbal. Îmi place enorm munca mea și o fac cu entuziasm maxim. Pun fotbalul înainte de orice.

Ca fotbalist, nu ați avut succes, ca, antrenor, unde tindeți?
Ca antrenor îmi doresc să am succes mereu. De aceea tot ce fac vreau să fie fără cusur. Fotbal am jucat puțin. La 13 ani am avut prima legitimare, la 17 m-am decis să mă fac antrenor. Am plecat la Universitate cu acest gând și nu mi-a fost ușor să reușesc.

De ce nu v-a fost ușor?

Pentru că am plecat de acasă. Eu sunt născut la Corucha, la 65 de kilometri de Lisabona înspre granița cu Spania. În Corucha mă ocupam, alături de ai mei, de afacerea familiei. Avem cinci magazine cu restaurante în acea zonă. Nu vă închipuiți că e vorba de mall-uri sau de vreun Carrefour, e o afacere normală pentru o familie normală. Am plecat la Lisabona, unde mi-am plătit școala, am stat în chirie, aveam și alte cheltuieli, n-a fost deloc ușor.

Sunteți ambițios?
Așa îmi place să cred. Dar dincolo de toate, sunt un tip foarte exigent cu mine însumi. Poate și de aceea aștept de la cei din jur același lucru.

Ce le spuneți mereu jucătorilor pe care îi antrenați?

Că trebuie să fie profesioniști 24 de ore din 24. Asta e viața de fotbalist, trebuie să îți impui niște limite. Un jucător e bine să se distreze mai mult când pierde, nu când câștigă. Dacă pierzi, trebuie să te încarci pentru a-ți reveni, dacă învingi, nu trebuie să faci o sărbătoare din asta.

Aveți reguli stricte?
Toți trebuie să respectăm niște reguli, în frunte cu mine, altfel ar fi haos. Organizarea și disciplina sunt punctele de la care începi să construiești. Apoi vin creativitatea și celelalte.

„Îmi plăcea Steaua“

Știați ceva despre fotbalul românesc înainte de a veni aici?

Acum 20-25 de ani îmi plăcea Steaua. Sper ca suporterii Rapidului să înțeleagă că acesta nu e un afront adus lor sau clubului. Era însă o vreme în care eu, din Portugalia, simpatizam de la distanță Steaua în cupele europene.

Care e stilul de antrenor al lui Jose Peseiro?
Stilul Jose Peseiro. În fotbalul modern nimeni nu mai copiază decât mici amănunte. În Europa există două stiluri de bază. Cel italian, bazat pe o defensivă de fier, și cel olandez, clădit pe un profil ultra-ofensiv. Eu, și nu numai eu, încerc ceva de mijloc și mă dezvolt mereu. Nici Mourinho nu a inventat vreun stil aparte.

Cum ați ajuns la Real Madrid?
Carlos Queiroz mi-a fost profesor la Universitate. El m-a chemat la Real, ca secund. Fusesem antrenor la liga a treia, liga a doua, liga întâi și am vrut să văd cum e și la o echipă mare. Îmi doream să simt și eu cum miros fotbaliștii de calibru. A fost fantastic la Madrid. Am învățat extrem de multe. În perioada aceea mi-am notat mii de informații.

Nu sunteți prea vulcanic?

Sunt latin! Dar nu am venit în România să fac scandal. Am venit să muncesc și am de gând să respect regulile de aici. Respect România, respect clubul Rapid și, nu în ultimul rând, îmi respect jucătorii. Nu vreau să mă lupt cu nimeni, nu vreau să mă cert cu nimeni, vreau doar să muncesc. Pun pasiune în ceea ce fac.

Aveți probleme cu arbitrii?
Pe durata meciurilor, 98% din timp discut cu jucătorii mei. Nu am avut niciodată treabă cu arbitrii. Când văd greșeli la jucătorii mei, mă agit și încerc să le îndrept. Când pui pasiune este normal să ai și trăiri mai intense. Nu cred că cea mai mare problemă a fotbalului din România este faptul că Peseiro a depășit de câteva ori linia de demarcație specifică antrenorilor sau că a ținut mingea în mână cinci secunde.

În Portugalia ați fost eliminat?
O singură dată am avut probleme cu un arbitru. Deși am zis că am fost eliminat de două ori, de fapt s-a întâmplat doar o singură dată, pe când antrenam la Sporting, într-un meci de Cupa UEFA. Strigam la unul din jucătorii mei, iar arbitrul a înțeles că m-aș fi luat de el. Oricum, după meciul cu CFR am primit zeci de telefoane din Portugalia. „Ce faci, iar ai fost eliminat?”, asta mă întrebau toți. „Ce e cu tine? Te-ai schimbat, că aici nu aveai probleme!”. Toți erau mirați de situația în care am fost pus.

"Nu am renunțat la unii jucători români pentru că nu ar fi avut valoare. Însă în planul meu tactic am avut nevoie de alți fotbaliști. Eu răspund pentru rezultate, deci e normal să fac așa cum cred de cuviință"


"Nu mai spuneți că nicio echipă din România nu va lua vreodată Liga Campionilor. Fotbalul evoluează într-un ritm alert. Important e să crești mereu. Nu se știe ce va fi peste 20 de ani"

"Vreau sprijin și protecție totală din partea clubului până în ultima zi de contract. Răspund în fața conducerii, dar vreau să fiu susținut"

48 de ani are Jose Victor dos Santos Peseiro, portughezul fiind născut pe 4 aprilie 1960

8 echipe a antrenat Peseiro până să vină la Rapid, cele mai cunoscute fiind Sporting Lisabona și Panathinaikos

Publicat: 12 08. 2008, 21:32
Actualizat: 13 08. 2008, 16:56