Motivul pentru care FCSB nu a încercat să-l transfere pe Cicâldău! Versiunea oficială a conducerii vicecampioanei

Alexandru Cicâldău va face pasul la U Craiova 1948 în această vară și va semna pe patru ani, fiind așteptat la București pentru a semna contractul cu gruparea din Oltenia. Surprinzător, FCSB nu s-a arătat interesată de unul dintre cei mai atractivi fotbaliști din pepiniera favorită a vicecampioanei din ultimele sezoane.

Cicâldău va rotunji conturile Viitorului și se va alătura lotului lui Devis Mangia, care i-ar putea oferi debutul într-un meci oficial în Supercupa României, cu campioana CFR Cluj. Iar oltenii nu au avut concurență din partea FCSB-ului pentru primul transfer important al verii.

Președintele de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, a explicat că Cicâldău nu ar fi avut loc în echipă: „Unde să mai joace și Cicâldău? Acum, sincer, la câți mijlocași avem, unde putea el să mai joace? Noi avem acolo destui fotbaliști, care au fost aduși tot de la Hagi, pe milioane de euro, ceea ce înseamnă că sunt buni. Nu știu dacă Cicâldău era mai bun decât Florin Tănase, Florinel Coman sau Mihai Nedelcu. Mai e și Pintilii acolo, pe acel post.

La mijloc suntem foarte bine acoperiți. În plus, FCSB nu-i putea garanta lui Cicâldău postul de titular și nici lui nu cred că-i convenea să fie rezervă. În plus, ce faci, îl iei pe Nedelcu și nu-l joci și îl iei pe Cicâldău ca să joace? Și care este afacerea?”, declarat oficialul FCSB pentru DigiSport.

Crescut de Hagi în Academie, Cicâldău este cotat la 1,5 milioane de euro de către Transfermarkt. Convocat de Contra pentru amicalele cu Chile și Israel, în care a prins câteva minute, Cicâldău a jucat 38 de meciuri în toate competițiile sezonului trecut cu Viitorul, timp în care a marcat o dată și a livrat cinci pase decisive.

Cicâldău are în palmares trofeul de campion al Ligii 1 Betano cu Viitorul, câștigat acum două sezoane.

 

Publicat: 05 07. 2018, 20:46
Actualizat: 27 07. 2018, 13:15