Motive de bucurie pentru Steaua! Moraes e într-o formă de zile mari!** A dat 3 goluri într-un amical împotriva echipei amicului Robinho

Frații Moraes n-au uitat de unde au plecat și organizează în mod
frecvent meciuri de caritate, prin care încearcă să-i ajute
familiile nevoiașe din Brazilia.

Ultimul s-a desfășurat duminică, pe stadionul echipei Santos, iar
invitat special a fost Robinho. Cei doi au fost colegi la Santos și
au rămas buni prieteni: „A venit din Guaraja și am
întârziat un pic din cauza feribotului. Dar vreau să-i dau o
îmbrățișare lui Bruno Moraes, care a avut excelenta idee de a
organiza acest meci împreună cu prietenii săi, pentru a-i ajuta pe
cei nevoiași”,
și-a început discursul starul
brazilian.

Cel mai bun jucător de pe teren a fost Junior Moraes, care a arătat
o formă excelentă, reușind un hat-trick. Echipa stelistului s-a
impus cu 5-2 în fața lui Robinho&Co.

„Sunt foarte fericit pentru prezența publicului, care ne-a
ajutat să strângem alimente. Sunt fericit că am reușit să câștig
meciul, deoarece am pus un pariu cu fratele meu: cine pierde,
donează 50 de perechi de încălțăminte (n.r. Bruno Moraes a jucat în
echipă cu Robinho)”,
a declarat Junior Moraes.

Sursa foto:
futebolinterior.com.br

Publicat: 13 06. 2011, 16:52
Actualizat: 13 06. 2011, 17:08