Moți vrea eventul cu Dinamo:** „Ne dorim ambele trofee! Nu ne e teamă de nimeni”

Fundașul dinamovist Cosmin Moți a declarat, luni, la vizita medicală pe care a efectuat-o la INMS, că își dorește ca echipa sa să câștige anul acesta și titlul de campioană și Cupa României, considerând că presiune mai mare va fi asupra formațiilor aflate în spate în clasamentul Ligii I.

„Suntem convinși că va fi un retur de campionat foarte greu, atât pentru noi, dar și pentru celelalte echipe. Noi ne dorim ambele trofee pe care le mai putem obține. E foarte important pentru noi, cei de la Dinamo, să luăm un trofeu, pentru că nu s-a mai întâmplat de cinci ani, și ar fi un lucru îmbucurător dacă am reuși să le luăm pe amândouă. Nu ne e teamă de nimeni, sunt echipe bune și Rapid și CFR Cluj, și Steaua s-a întărit foarte mult, și Oțelul. Sunt mai multe echipe foarte bune. La începutul campionatului nu ne dădea nimeni o șansă să fim în față. Nu va fi o presiune mai mare pentru noi, va fi pentru echipele din spatele nostru”, a declarat Moți.

Jucătorul dinamovist cosnideră că Paul Pârvulescu, care declarase că vrea să se transfere la Dinamo și apoi a semnat cu Steaua, a ales ceea ce e mai bine pentru el. „Nu știu dacă mi-aș fi dorit mai mulți colegi noi. Poate e bine că sunt mai puțini, dar mai buni. Pârvulescu a ales probabil ceea ce e mai bine pentru el, fiecare știe ce are de făcut în viață. Poate să fie dinamovist, sau stelist, cine știe ce poate fi în sufletul lui. Orice echipă din România și-ar dori un jucător ca Wesley, dar noi deocamdată stăm foarte bine în atac, îi avem pe Marius Niculae, pe Dănciulescu, doi jucători extraordinari. Și apoi mai sunt cei tineri, Ganea, Țucudean, dar orice jucător de valoare e binevenit”, a mai spus Moți.

Sursa: Mediafax

Publicat: 09 01. 2012, 14:04
Actualizat: 09 01. 2012, 14:07