Montini suspină după fotbalistul care ar fi schimbat „fața” lui Dinamo. Transferul a picat: „Este un jucător de top”

Dinamo e în plină „reconstrucție” pentru nu a mai rata, din nou, play-off-ul campionatului. Deși lui Mircea Rednic i-au ieșit aproape toate transferurile pe care și le-a dorit, antrenorul l-a ratat de Diego Fabbrini, care a trecut la sud de Dunăre, la ȚSKA Sofia. Mattia Montini recunoaște că și-ar fi dorit să joace alături de conaționaul său, în „Ștefan cel Mare”.

Italianul din atacul lui Dinamo îl regretă pe Fabbrini, care a ales o ofertă mai avantajoasă în Bulgaria. Montini i-a făcut și o caracterizare ex-mijocașului de la Botoșani: „Pe Fabbrini nu-l cunoșteam, l-am cunoscut în acest an și îmi pare rău că nu a venit la Dinamo, pentru că ar fi fost cu siguranță un transfer foarte important. A demonstrat, mai ales când a jucat împotriva noastră, că este un jucător de top din acest campionat”, a declarat Montini, pentru Telekom Sport.

Diego Fabbrini este oficial fotbalistul celor de la ȚSKA Sofia. Contractul este valabil pe o perioadă de 3 ani, iar salariul este unul consistent. Urmează să fie recompensat cu 170.000 de euro pe an.

„Cânii” îi oferau mult mai puțin, jumătate din suma pusă pe masă de bulgari. În urmă cu câteva zile, Fabbrini a fost la un pas de Dinamo, existând chiar o înțelegere verbală, după cum declara agentul său, Florin Manea: „99% merge la Dinamo. Mai lipsește doar semnătura”. Schimbarea deciziei l-a deranjat pe Mircea Rednic, care la conferința de presă de după parida cu Botoșani a spus că „nu îl mai interesează subiectul, după modul în care s-a comportat” jucătorul.

 

Publicat: 02 06. 2019, 17:49
Actualizat: 02 06. 2019, 17:50