„Money, money, money…”. Reghecampf îi atacă pe jucătorii de la FCSB: „De asta rezultatele nu sunt cele la care speri”. Exemplul Pintilii: „În zona asta eu și Gigi Becali gândim diferit”

Laurențiu Reghecampf (42 de ani) scoate în evidență o greșeală făcută de Gigi Becali. Fostul antrenor de la FCSB nu se sfiește să pună tunurile pe unii dintre actualii fotbaliști ai campioanei, pe care-i acuză că joacă „pentru bani și cam atât”.

La fel ca în mulți dintre ultimii ani, omul de afaceri a adus la FCSB jucători care au confirmat la alte echipe și le-a oferit salarii mult peste ce poate pune pe masă oricare altă echipă din România. Din punctul de vedere al lui Reghecampf, strategia lui Becali a fost una greșită, pentru că nu a adus la echipă jucători cu foame de performanță: „Eu i-am zis lui Gigi ce fel de jucători trebuie să ia, care e profilul, daca vrea să defileze în campionat. Trebuie să aduci jucători care au foame de performanță, care își doresc să câștige trofee. Când iei jucători care deja au câștigat campionate și care mai sunt și pe final de carieră, rezultatele nu sunt cele la care speri. La Steaua pare că unii jucatori vor bani și cam atât”, a spus antrenorul lui Al Wahda, pentru fanatik.ro.

Reghecampf a oferit exemplul lui Mihai Pintilii: „Eu l-am adus la Steaua pe Pintilii, ca să dau un singur exemplu, din care să-ți dai seama de diferență. Gândește-te ce a realizat Steaua cu jucători ca el și ce reprezintă în continuare Pintilii pentru Steaua. În zona asta eu și Gigi gândeam diferit”.


 

Publicat: 05 12. 2017, 20:39
Actualizat: 05 12. 2017, 20:40