Moldovan: „Rezultatele din amicale ne dau multă încredere”

Tehnicianul FC Brașov, Viorel
Moldovan, s-a declarat mulțumit de primul stagiu din Antalya.
Este important că am încheiat primul stagiu de pregătire
cu o victorie clară. Rezultatele obținute în acest cantonament ne
dau mulă încredere, însă, cum am mai spus, important este să
confirmăm în campionat, pentru că atunci vom juca pe puncte. Am
văzut multe lucruri pozitive în acest stagiu și sunt încântat de
apetitul ofensiv al echipei. Am marcat 10 goluri în trei meciuri și
am primit doar unul. Acest stagiu și-a atins scopul, mai ales din
punct de vedere fizic”, a spus, pentru site-ul oficial al clubului,
Viorel Moldovan.

Fostul internațional a precizat că nu este suprins de evoluția
foarte bună a tinerilor: „Evoluția lui Mateiu nu mă
suprinde. El se antrenează de doi ani cu echipa mare și este normal
să progreseze. Îmi pun mari speranțe în el, în Chipciu și Sburlea.
Sunt jucători tineri care, încet, încet trebuie să se impună.
Sâmbăta seara vom reveni în țară, iar jucătorii vor primi două zile
libere pe care le merită din plin. Vom continua pregătirea în
Antalya, unde vom mai juca patru meciuri amicale. Trebuie să ne
pregătim cât mai bine, pentru că ne așteaptă un retur extrem de
dificil
„.

articol scris de Bogdan
FLORIN

Publicat: 29 01. 2010, 18:50
Actualizat: 29 01. 2010, 18:51