Moldovan către rapidiști: „Vă respect, dar vin să vă bat”

Antrenorului FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat că meciul cu Rapid este unul foarte important pentru vasluieni și că respectă echipa de sub Grant, dar că scopul principal al moldovenilor este să învingă în Giulești.

"Nu e cel mai dificil meci al meu la Vaslui, e doar un meci foarte important. Venim după o perioadă foarte bună și trebuie să legăm aceste patru victorii consecutive. M-am simtit bine în Giulești, acolo unde am luat două Cupe ale României și am ajuns în sferturile Cupei UEFA. Am trăit la Rapid momente pe care nu le voi uita, respect clubul și suporterii, dar sentimentele le am până la un punct, vin să înving în Giulești. Știu că ei au unele probleme în conducere, dar văd că jucătorii au depășit aceste impedimente și au avut rezultate în ultimul timp", a spus Moldovan pentru newsin citat de onlinesport.ro

Partida dintre Rapid și FC Vaslui se va disputa, sâmbătă de la ora 21:00.

Publicat: 19 11. 2008, 17:11
Actualizat: 19 11. 2008, 17:16