Modelul belgian

Nimic nu este lăsat la voia întâmplării în „Ștefan cel Mare”! Mircea Rednic știe că derby-ul cu Unirea Urziceni este decisiv în cursa pentru titlu și pregătește meciul până la cele mai mici detalii. Dacă în timpul zilei Dănciulescu și compania se antrenează și de două ori pe zi și au ședințe tehnico-tactice, „câinii” primesc și teme pentru acasă.

De fapt, sarcinile se îndeplinesc în cantonament. Rednic și-a sfătuit jucătorii să urmărească aseară, la Săftica,meciul-tur al barajului pentru titlul de campioană din Belgia. Lupta s-a dat între Anderlecht și Standard Liege, iar antrenorul lui Dinamo a găsit modelul perfect pentru meciul roș-albilor de duminică. 

 

„Exemplu de atitudine!”

„Puriul” este primul dintre dinamoviști interesați de rezultatul barajului. Tehnicianul liderului urmărește cu regularitate partidele din Belgia, în special pe cele ale lui Standard, echipa lui Boloni. Rednic le-a transmis elevilor săi să fie atenți la atitudinea fotbaliștilor celor două formații, dar și la spiritul lor de luptă. „Nu renunță niciodată, să știți că Standard nici nu ar fi ajuns la baraj dacă portarul lor nu apăra un penalty în ultima etapă. Așa se luptă!”, a sunat discursul antrenorului la Săftica.


„Cu o victorie la Urziceni avem mari șanse la câștigarea campionatului. Întâlnim o echipă puternică, harnică, foarte bine organizată”,
Mircea Rednic antrenor Dinamo

 

„Partida cu Urziceni este una dintre multele finale pe care noi le-am disputat în acest sezon”, Cosmin Moți fundaș Dinamo

 

„Unirea – Dinamo este finala campionatului, joacă primele două locuri între ele, suntem în formă și concentrați”, Marius Niculae atacant Dinamo

 

Rednic, îndrăgostit de campionatul belgian

Antrenorul roș-albilor nu a ascuns niciodată că este un fan al fotbalului din Benelux. De altfel, Rednic folosește elemente din școala belgiană în metodele sale de antrenament. Cel mai elocvent exemplu este cel al sistemului de joc, acel 4-4-2 implementat de „Puriul” la echipele pe care le-a pregătit de-a lungul anilor. De asemenea, tehnicianul lui Dinamo speră ca, într-o zi, să conducă o formație din prima liga belgiană. Bruges și Standard Liege sunt favoritele sale.

 

Marius Niculae, implicat emoțional

Nu doar Rednic le-a ținut aseară pumnii strânși celor de la Standard. Pe lângă faptul că a urmărit meciul Anderlecht – Standard pentru a respecta sfatul antrenorului, Marius Niculae a fost implicat și emoțional în barajul campionatului belgian. Atacantul de 28 de ani a jucat în sezonul 2005-2006 la formația din Liege, unde a marcat patru goluri în 26 de partide. În plus, Loți Boloni, antrenorul lui Standard, l-a pregătit pe „Săgeată” la Sporting Lisabona.

Publicat: 21 05. 2009, 22:36
Actualizat: 21 05. 2009, 23:03