Moarte pe caniculă pentru Juventus București. Formația lui Marius Baciu se afundă spre retrogradare după ce a pierdut la ACS Poli. Cronica meciului

Ecuația retrogradării pare să fie una tot mai clară pentru Juventus București, care a cedat cu 2-0 pe terenul lui ACS Poli Timișoara. Cu acest rezultat, nou-promovata rămâne cu 16 puncte și pare condamnată la retrogradare. Timișorenii s-au descurcat onorabil, ajutați și de prestația slabă a oaspeților, care au dat autogol din minutul 6, pri Wallace. Alb-violeții au marcat în repriza a doua, după un penalti transformat de Vașvari, iar timișorenii ajung la 22 de puncte dătătoare de speranțe.

Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru Poli. După primul corner, executat de pe stânga de Munteanu, Gavrilaș a respins greșit, incomodat de Cînu. Balonul a ajuns la Străuț, iar șutul său a fost trimis în propria poartă de Wallace, pentru 1-0 în minutul 6. Timișoara a dominat primele 20 de minute în mod clar și a mai avut un șut periculos al lui Vașvari, respins de Wallace din fața porții. Jocul s-a întors ulterior la poarta gazdelor, iar Ciobanu a reluat cu capul puțin peste poartă o minge de putea fi periculoasă.

Timișorenii, forțați din nou să schimbe din prima repriză

Ambele echipe ar fi putut marca în jurul minutului 37. Drăghici nu a ajuns o centrare bună a lui Țigănașu, iar oaaspeții au plecat pe contraatac. Ciobanu a prins șutul, dar Straton a respins cu piciorul de lângă bară. Jocul s-a mutat din nou repede la poarta opusă, însă execuția lui Drăghici nu i-a pus probleme lui Gavrilaș. Neaga a fost nevoit să facă din nou o primă schimbare înainte de pauză, după ce Țigănașu nu a mai putut continua după un contact cu adversar și a fost schimbat cu Oliva.

Repriza a doua anostă

Juventus a avut o soartă și mai complicată după pauză, când s-a marcat al doilea gol, început de la un șut de la distanță a lui Roman. Gavrilaș a respins cu corpul în fața, unde a apărut Drăghici. Portarul s-a interpus, iar Cătălin Popa a dictat penalti. De la punctul cu var, Vașvari a transformat sigur pentru 2-0 în minutul 48. Pe caniculă, niciuna din echipe nu a avut mari ocazii, mai ales după ce Drăghici nu a atins o minge periculoasă, iar Acolatse a tras multe peste poartă o lovitură liberă. Un șut pe poartă a avut Ciprian Petre, dar fără probleme pentru Straton.

Poli Timișoara: Straton – Străuț, Cînu, Raț – Munteanu (min 83 Ciucur), Vașvari, Artean, Țigănașu (min 43 Oliva) – Roman, Drăghici, Bîrnoi (min 67 Velcotă)

Juventus București: Gavrilaș – Dima, Walace, Leca, Popescu – Balgiu (min 68 Petre) – Drăghici (min 55 Neacșu), Acolatse, Băjenaru, Nicoară (min 58 Constantinescu)  -Ciobanu

Publicat: 11 05. 2018, 19:14
Actualizat: 11 05. 2018, 19:15