MM: „Suntem mai organizați decât Steaua”

Mihai Stoica speră într-un rezultat bun al formației sale în partida de duminică din Ghencea, deși o vede pe Steaua drept favorită.

Care ar fi atuurile Unirii Urziceni? ”O organizare superioară a jocului și determinarea demonstrată până acum de băieți, mai ales împotriva granzilor”, răspunde MM, care consideră că actuala ierarhie a Ligii I a fost influențată și de arbitraje: “Cred că au fost eliminați până acum arbitri care sunt copii mici pe lângă cei care au greșit în acest sezon!”, afirmă el vehement.

Conducătorul clubului ialomițean nu ascunde faptul că într-o bună zi ar vrea să simtă iar gustul celei mai importante competiții intercluburi. „Nici nu îndrăznesc să visez la asta acum, dar în viitor poate voi visa. Nimeni nu te poate opri să visezi”, a precizat Mihai Stoica.

Publicat: 10 03. 2008, 22:15