MM nu l-a vrut, Ilie Stan ar putea să-l aibă!** CONDIȚIA de care depinde întoarcerea lui Ogăraru la Steaua

La finalul acestui sezon, oficialii roș-albaștrilor sunt deciși să-i dea mână liberă lui Ilie Stan pentru pregătirea următoarelor două cantonamente. Dacă antrenorul își dă seama că nu poate conta pe Gabi Matei, care e în convalescență după operația de la genunchi, atunci va fi adus Ogăraru pentru retur.
Oficialii steliști se tem că Gabi Matei nu va putea face față pregătirii spartane pe care Ilie Stan o plănuiește în pauza de iarnă. „Suntem deciși să mergem pe mâna lui Ilie. Nu mai are rost să ne ascundem. În vară, programul de pregătire fizică a jucătorilor noștri a fost un mare eșec”, și-a început discursul un oficial stelist, după care a continuat: „Începând din următorul cantonament, cine nu va face față metodelor de lucru ale lui Ilie Stan, indiferent de numele fotbalistului, se va elimina. Ne este teamă pentru Gabi Matei, deoarece el va reveni după o pauză de vreo cinci luni la antrenamente”.

MM nu-l voia, dar acum nu mai e la Steaua

În final, sursa respectivă a detonat bomba: „În aceste condiții, noi nu dorim să mai rămânem descoperiți pe postul de fundaș dreapta și nici nu mai vrem să mergem pe improvizații. Vă spun sincer că ne gândim serios să-i propunem lui George Ogăraru o revenire la Steaua, iar acum credem că în mod sigur aceasta va fi și posibilă. Nu uitați că omul care nu l-a vrut până acum pe el înapoi la Steaua, Mihai Stoica, a plecat deja din club”, a încheiat acesta.

127 de meciuri a jucat Ogăraru în Liga I, reușind să marcheze trei goluri

Publicat: 17 11. 2011, 08:39
Actualizat: 17 11. 2011, 11:08