Miza lui Rednic

Meciul de astăzi este decisiv. Pentru rămânerea fiecăreia dintre cele două echipe în cursa pentru titlu, pentru locul de Ligă, pentru liniște în relația cu suporterii, pentru orgoliu…

Mircea Rednic, unul dintre principalii actori ai acestui derby tensionat, va trăi meciul altfel decât oricare dintre cei implicați.

Tehnicianul Rapidului își dorește o victorie mai mult ca oricând. Și nu neapărat pentru că de asta ar depinde viitorul său în Giulești. Sunt semne care indică faptul că Rednic ar putea părăsi oricum banca tehnică a vișiniilor. Meciul cu Steaua poate fi momentul revanșei pentru seria de evenimente nefavorabile, pe care ProSport le-a inventariat și le enumeră:

atitudinea de frondă a jucătorilor. Începând cu Măldărășanu ori Romeo Stancu, mai mulți jucători i-au contestat deciziile, metodele de lucru, autoritatea. Disputele cu Burdujan, Buga ori Marius Constantin sunt de notorietate. Vestiarul pare să-i fi scăpat din mână;

iluzia susținerii necondiționate a lui Copos. Patronul Rapidului a uitat imediat, cum era de așteptat, discursul lingușitor de la instalare. Nu i-a adus la timp jucători, l-a scutit pe Constantin de amenzi, a forțat readucerea lui Buga ori Burdujan la prima echipă;

șubrezirea relațiilor cu stafful administrativ. Diferendele în privința achizițiilor, lipsa de reacție a conducătorilor la atacurile venite din afară au erodat coeziunea de suprafață dintre tehnic și administrativ;

permanenta contestare a fanilor. În ciuda faptului că, fără să afirme public, a suplinit în repetate rânduri ajutorul pe care de obicei clubul îl acorda fanilor în privința deplasărilor, a fost contestat mereu de către o parte a galeriei;

influențe puternice din „exterior”. La ProRapid și în Giulești și-a făcut simțită prezența o „umbră”. Toate indiciile duceau spre un fost conducător, cel mai probabil Dinu Gheorghe, care ar fi controlat prin mai mulți jucători vestiarul Rapidului.

„Gesturile” lui Rednic

Rednic a suplimentat primele fotbaliștilor din buzunarul propriu pe finalul turului, a oferit de Crăciun bani fostelor glorii ale giuleștenilor, l-a luat pe Rică Răducanu în turneul din Cipru și a „sponsorizat” mai multe acțiuni ale galeriei.

Publicat: 19 03. 2008, 22:05
Actualizat: 19 03. 2008, 22:06