Mitriță, pus pe glume după ce a ratat transferul la Torino: „Dacă mă dorea Juventus, eram plecat deja!”

Din cantonamentul din Antalya, Alexandru Mitriță a comentat posibilitatea de a părăsi Universitatea Craiova, spunând că ar putea pleca după preliminariile cupelor europene, dar dacă ar fi ofertă avantajoasă pentru el și pentru club aceasta s-ar concretiza cu un transfer.

„Dacă era vorba de Juventus, plecam de acum, dar nu e cazul. Nu mă gândesc la plecare, vreau să rămân la Craiova, numai dacă va fi o ofertă bună pentru mine și pentru club, probabil voi pleca după preliminariile cupelor europene. Dacă ar fi fost vorba de o ofertă bună, eram plecat până acum. Sunt un jucător valoros, cu calitate, dar nu știu cât valorez. Dacă vorbim de cifre, după InStat, am fost cel mai bun din campionat. Nu mă gândesc la recorduri, vreau să-mi ajut echipa să fim pe primele locuri, sper să câștigăm cât mai multe trofee cu echipa mea de suflet. Cupa și campionatul sunt obiectivele noastre, ne batem la fiecare meci. Toți care intră în play-off se vor bate la titlu”, a comentat Mitriță, care are 18 meciuri și 13 goluri în acest sezon în tricoul Universității.

Mitriță apreciază venirea lui Andrei Cristea, spunând că acesta poate ajuta mult echipa: „Andrei este un jucător cu experiență, care ne poate ajuta mult, este pe stilul nostru de joc, știe jocul, să țină de minge, să intre în un-doi-uri, are calitate, ne înțelegem bine. Ar fi un trio bun Mitriță-Cristea-Kojic, dar depinde cum va aborda mister Mangia”.

Publicat: 16 01. 2019, 18:50
Actualizat: 16 01. 2019, 18:51