Mititelu: „Steaua ne copiază”

Universitatea Craiova a reușit în doi ani, cu juniori promovați de la „satelitul” Primăvara, să lupte pentru un loc în cupele europene, iar acest lucru nu a trecut neobservat în Liga lui Mitică.

Patronul Adrian Mititelu spune că Știința a devenit un model chiar pentru Steaua, care, prin vocea lui Gigi Becali, a anunțat că se va baza de acum înainte pe jucători crescuți în propria ogradă. „Cred că Steaua încearcă să ne copieze. Au văzut și ei că dacă ai răbdare cu jucătorii tineri și îi crești cum trebuie apar și rezultatele. Oricum, Gigi știe mai bine ce e de făcut la Steaua. Când am promovat acei jucători la Universitatea Craiova, nimeni nu le dădea șanse, plus că apăreau fel și fel de dezinformatori care ne vedeau în Liga a II-a”, a spus Mititelu.

Finanțatorul Științei susține că ar fi mers tot pe mâna tinerilor dacă oltenii n-ar fi avut acel embargou din partea FIFA, din cauza căruia nu aveau voie să efectueze transferuri timp de un an. „A venit și acea interdicție și puțini mai credeau în reușitele Universității. Acum am ajuns să ne batem pentru un loc în cupele europene. Și dacă am fi avut voie să facem transferuri, strategia mea ar fi fost tot aceasta, adică de a promova jucători tineri”, a afirmat finanțatoul „juveților”.

Mititelu vrea titlul în 2010

Mititelu nu se oprește aici și susține că își dorește ca din 2010 Universitatea să devină un lider autoritar al competiției interne și nici nu vrea să mai aducă fotbaliști străini: „Acum și în 2009 ne propunem să jucăm în Cupa UEFA. Trebuie să ne călim și să luăm lucrurile treptat. Nu vreau să aduc străini la echipă, pentru că probabil aș strica-o. Mai bine să crească Gogoșoiu, Costea II sau alții și veți vedea”.

"Steaua a văzut și ea că dacă ai răbdare cu jucătorii tineri și îi crești cum trebuie apar și rezultatele" – Adrian Mititelu, finanțator Craiova

"Acum și în 2009 ne propunem să jucăm în UEFA. Nu vreau să aduc străini la echipă, pentru că aș strica-o" – Adrian Mititelu, finanțator Craiova

5 este numărul jucătorilor de bază pe care i-a promovat Universitatea pe perioada interdicției de la FIFA: Lung jr (19 ani), R. Barbu (19), Bărboianu (20), V. Găman (19) și Gângioveanu (19)

Publicat: 07 12. 2008, 08:45
Actualizat: 07 12. 2008, 08:48