Mișcări de trupe la Dinamo! Anunțul lui Dănciulescu: „Săptămâna viitoare vor sosi doi jucători!”

Dinamo va evolua de la ora 21:00 pe teren propriu împotriva celor de la Hermannstadt, iar înaintea partidei, directorul general al roș-albilor, Ionel Dănciulescu a anunțat că săptămâna viitoare sub comanda lui Bratu vor veni doi jucători.

„Veți vedea atunci când vor semna fotbaliștii respectivi…Săptămâna viitoare vor mai veni doi jucători la echipă”, a spus Dănciulescu, la Digi Sport. După plecarea lui Mahlangu la Ludogoreț, roș-albii au negociat cu Zlatinski, de la U Craiova, dar bulgarul a ajuns în cele din urmă la rivalii de la FCSB.

De asemenea, căpitanul Dan Nistor a fost curtat de către patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali, dar șefii au reușit să-l păstreze, mărindu-i contractul.

Se pare că una dintre țintele „câinilor” e Armando Cooper, fotbalist ce a jucat la Cupa Mondială din Rusia alături de naționala statului Panama. Oricum, Bratu caută să întârească două posturi importante: în axul central al apărării, dar și în atac.

Publicat: 25 08. 2018, 20:46
Actualizat: 25 08. 2018, 20:47