Miriuță, între Liga a 2-a și Europa League. Antrenorul negociază cu ASA și Rapid în același timp, dar înclină să accepte prima ofertă

  • Fostul antrenor al CFR-ului, Vasile Miriuță, a discutat atât cu Claudiu Maior, șeful Consiliului de Administrație de la ASA, cât și cu Valerii Moraru, patronul Rapidului, despre un posibil angajament.
  • Ideea de a antrena în Europa League și Liga 1 îl tentează mai mult pe Miriuță.

Antrenorul care a fost nevoit să plece de la ETO Gyor din pricina faptului că echipa maghiară a fost retrogradată pe motive financiare este unul dintre cei mai curtați, în acest moment, în România. Miriuță a fost primul om sunat de Claudiu Maior, omul care se ocupă de destinele ASA-ului, imediat după ce Dan Petrescu l-a informat că pleacă în China. Cei doi au discutat despre problemele financiare ale echipei și datele generale ale unui viitor contract al lui Miriuță cu Târgu Mureș și au stabilit că vor purta o discuție finală după meciul din Supercupa României, din această seară.

Între timp, lui Miriuță i s-a mai ivit o șansă. Valerii Moraru l-a sunat și el și i-a propus să antreneze Rapidul. „Azi am o întâlnire programată cu domnul Miriuță, începem negocierile pentru contract. Dacă ne înțelegem, semnăm imediat. Așteptăm să vedem ce așteptări are și dânsul. Noi am mai avut o întâlnire și cred că nu vor fi divergențe mari”, a spus Valerii Moraru pentru Mediafax.

Miriuță declara, la 26 iunie, agenției Mediafax, că este interesat de postul de antrenor al formației Rapid. „M-am întâlnit cu domnul Moraru și am discutat. E mult spus că mi s-a făcut o ofertă de a prelua Rapidul, a fost doar o primă discuție, am vorbit la modul general. O să vedem mai departe ce se va întâmpla. Din punctul meu de vedere pot să spun că sunt interesat să antrenez Rapidul”, spunea Miriuță la acea dată.

Europa League, dar pe bani puțini

Tehnicianul care în România a mai pregătit Ceahlăul și CFR e mai tentat însă să semneze cu ASA Târgu Mureș. Marele avantaj ar fi că are șanse să antreneze în Europa League, iar date fiind actualele probleme de la club, n-ar fi constrâns de un obiectiv foarte îndrăzneț, cel mai probabil singurul obiectiv care i s-ar fixa fiind play-off-ul.

Pe de altă parte, acesta ar fi nevoit să semneze un contract identic cu al jucătorilor, din care să încaseze 30 la sută din salariu, până ce conturile clubui ar fi deblocate.

În cazul în care Miriuță va respinge oferta ASA-ului, Claudiu Maior va încerca să-l aducă pe Adrian Falub, care a fost și el contactat în ultimele zile.

 

Publicat: 08 07. 2015, 15:00
Actualizat: 08 07. 2015, 18:56