Mircea și Răzvan Lucescu se contrazic pe tema transferului lui Sapunaru

Mai experimentatul Mircea Lucescu tratează în antiteză cu fiul său același subiect. „Il Luce“ folosește ca argument rețeta financiară a unui transfer cum e cel al lui Săpunaru la Porto. Antrenorul lui Șahtior Donețk s-a declarat de-a dreptul entuziasmat la aflarea veștii că Săpunaru urmează să se transfere pe bani frumoși la fosta campioană a Europei, FC Porto. „Este foarte bine că jucătorii de valoare pleacă în străinătate, dar este foarte important ca banii să se întoarcă în țară și să fie investiți în centre pentru a scoate alte valori. Nu văd nimic rău în plecarea valorilor noastre afară, cum nu văd nimic rău nici în venirea jucătorilor străini în România, dacă sunt de același nivel”, spune antrenorul celor de la Șahtior Donețk.

 

Inițial, nu a crezut că Săpunaru pleacă

Interesant este că bucuria lui Mircea Lucescu survine unor declarații sceptice ale acestuia cu privire la șansele de realizare a transferului lui Săpunaru. „Cum să plece Săpunaru la FC Porto? Păi unde l-a văzut Porto pe Săpunaru jucând? Eu nu cred”, afirmase tehnicianul cu câteva zile în urmă.

"Este foarte bine că jucătorii de valoare pleacă în străinătate, dar este foarte important ca banii să se întoarcă în fotbalul românesc" – Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk

Răzvan Lucescu trage un semnal de alarmă în ceea ce privește exodul masiv de jucători români și spune că Săpunaru n-ar trebui lăsat să plece de la Rapid.
Antrenorul celor de la FC Brașov consideră că singura șansă a fotbalului românesc de a progresa este reprezentată de menținerea în țară a tuturor jucătorilor buni, cum ar fi Săpunaru, coroborată cu aducerea de jucători străini numai în măsura în care aceștia sunt garantat de valoare. „Jucătorii valoroși trebuie să rămână, nu să plece. Cluburile ar trebui să fie mai reticente cu privire la vânzarea unor jucători importanți, pentru că aceștia sunt greu de înlocuit. Este demonstrat prin străinii care se adaptează mai greu sau chiar niciodată, nereușind să-i înlocuiască fericit pe românii cedați în străinătate”, a afirmat Lucescu junior.

Referitor la plecarea lui Săpunaru de la Rapid la FC Porto, antrenorul brașovenilor păstrează aceeași linie, declarându-se dezamăgit. „Săpunaru e un jucător valoros. Mă bucur pentru el că merge la o mare echipă, dar pentru Rapid era mai bine dacă rămânea să ajute în continuare. E o pierdere mare”, a declarat Răzvan Lucescu.

"Rapid avea în continuare nevoie de ajutorul lui Săpunaru. Va fi greu de înlocuit. Jucătorii de valoare trebuie să fie păstrați în țară" – Răzvan Lucescu, antrenor FC Brașov


Publicat: 13 07. 2008, 00:35
Actualizat: 13 07. 2008, 13:04