Mircea Lucescu a explicat de ce nu ar antrena-o pe Dinamo: „Cine poate să se mai gândească la asta?”. Ce spune despre revenirea lui Mircea Rednic

O nouă seară de fotbal-spectacol din Liga Campionilor
Vezi galeria foto - 4 poze

Mircea Lucescu, antrenorul român în vârstă de 76 de ani al lui Dinamo Kiev, nu are de gând să mai revină la vreo echipă din România.

După o scurtă vacanță petrecută în România, Mircea Lucescu a decolat către Ucraina, iar la plecarea de pe aeroport a vorbit, printre altele, și despre situația lui Dinamo.

Întrebat dacă ar merge în „Ștefan cel Mare” să dea o mână de ajutor „câinilor”, Mircea Lucescu exclude din start această variantă.

Mircea Lucescu a explicat de ce nu ar antrena-o pe Dinamo

Principalul argument pe care îl invocă Mircea Lucescu este vârsta înaintată pe care o are. De asemenea, acesta a dat de înțeles că își spune toate speranțele în Mircea Rednic.

„Cine mai poate să se mai gândească că la vârsta mea m-aș mai putea întoarce să fac ceva. Aici îți trebuie un om tânăr, entuziast, cu o pregătire foarte bună, pentru că nivelul e foarte mare și până la urmă cine vine la Dinamo trebuie să știe că Dinamo e un brand extrem de important pentru sportul românesc și că nu poate să intre în mediocritate.

Sper că Mircea Rednic… Cu experiența pe care o are, cu faptul că a fost extrem de legat de Dinamo și de performanțele lui Dinamo, sunt convins că el va face treabă, dar nu depinde doar de el”, a spus Mircea Lucescu, la plecarea din România.

Totuși, Mircea Lucescu este ancorat la Dinamo Kiev, din punct de vedere contractual, până în vara anului 2024, când va împlini vârsta de 79 de ani.

Până atunci însă, Mircea Lucescu se pregătește pentru duelul cu Barcelona, din etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor. Partida se va disputa miercuri, 20 octombrie, de la ora 19:45, pe Camp Nou.

Dinamo Kiev și Barcelona s-au întâlnit și în sezonul trecut, tot în grupele Ligii Campionilor. În ambele partide, catalanii au avut câștig de cauză, 2-1 pe Camp Nou și 4-0 în Ucraina.

Publicat: 10 10. 2021, 12:43
Actualizat: 10 10. 2021, 12:45