Miracol inutil la CFR!** Clujenii n-au bănuit că așa ceva poate fi posibil, acum numără încă o țeapă! Un jucător și-a revenit incredibil, dar rămâne departe de Ligă

Mijlocașul și-a revenit miraculos după ce a suferit o ruptură a ligamentului lateral intern al genunchiului drept. Din păcate pentru el, nu va putea juca în grupele Ligii Campionilor, deoarece șefii clubului nu l-au înscris pe listă

Ioan Andone a primit și vești bune. Recuperarea lui Deac (foto) decurge foarte bine. Jucătorul va putea intra în câteva săptămâni. Vestea rea e că acesta nu are drept de joc în cea mai importantă competiție intercluburi!

„Spitalul” campioanei începe să se golească. Mijlocașul Ciprian Deac (26 de ani) e primul dintre cei accidentați grav care va reveni pe teren. El se antrenează deja alături de restul colegilor și mai mult ca sigur va prinde lotul pentru meciul cu Turnu Severin, din 27 octombrie. „Deac e ok, dar are nevoie acum să se reacomodeze cu colegii și cu mingea. Nu e ușor să reintri după o accidentare așa de gravă”, a spus Andone.

Deac s-a accidentat pe 4 august, s-a operat în Portugalia și a urmat programul de recuperare în Turcia. Vestea rea pentru mijlocaș e că nu a fost inclus de șefi pe lista pentru grupele Ligii, pentru că aceștia nu se așteptau să revină așa repede pe teren! CFR putea să înscrie patru jucători formați în pepiniera proprie, iar în această categorie numai Deac putea să fie inclus. Lista se va mai putea schimba numai după faza grupelor.

S-a accidentat în minutul 90+5
Mijlocașul numai șansă nu a avut de când a revenit la CFR. A început sezonul ca titular de drept pe postul de mijlocaș dreapta, însă s-a accidentat grav în etapa a treia, acasă, cu Vaslui (3-0), pe 4 august. Deac fusese menajat la acel meci pentru partida de la Slovan, dar Andone l-a introdus pe finalul partidei. Alexandru Tudor a prelungit confruntarea cu cinci minute. La ultima fază a meciului, Deac a suferit o ruptură a ligamentului lateral intern al genunchiului drept, după un duel cu Sânmărtean. „Mai bine pierdeam cu Vaslui și îl aveam pe Deac apt de joc”, a declarat atunci președintele Iuliu Mureșan.

În acest an, vor mai reveni pe teren Martinez și Ganea. Sare și Vass sunt așteptați să se refacă până la primăvară, iar Ronny abia din sezonul viitor

4 reușite are Deac în 70 de partide jucate pentru CFR

3 milioane de euro a plătit în august 2010 Schalke pentru Deac

Publicat: 12 10. 2012, 09:57
Actualizat: 12 10. 2012, 09:59