Miodrag Andelkovic, pandur până în vară!

Conducerea clubului Pandurii a anunțat, marți, pe site-ul oficial, transferul atacantului sârb Miodrag Andelkovic, care a semnat un contract pentru șase luni cu gruparea gorjeană, după ce în această dimineață a efectuat vizita medicală la Craiova. Impresarul lui Andelkovic, Zvonko Milojkovic, a confirmat transferul și a declarat că atacantul va primi, miercuri, cartea verde din China, unde a evoluat ultima dată, putând avea drept de joc la meciul cu FC Brașov. "Andelkovic a semnat până în vară. El nu are nevoie de probe fiind un jucător care a confirmat la echipele unde a jucat. Facem toate eforturile să primească mâine (n.r. - miercuri) cartea verde din China și să fie apt de joc etapa viitoare. Jucătorul este pregătit din punct de vedere fizic, pentru că s-a antrenat cu fosta lui echipă din Serbia, OFK Belgrad, după ce a venit din China", a spus Milojkovic.

Conducerea clubului Pandurii a anunțat, marți, pe site-ul oficial, transferul atacantului sârb Miodrag Andelkovic, care a semnat un contract pentru șase luni cu gruparea gorjeană, după ce în această dimineață a efectuat vizita medicală la Craiova.

Impresarul lui Andelkovic, Zvonko Milojkovic, a confirmat transferul și a declarat că atacantul va primi, miercuri, cartea verde din China, unde a evoluat ultima dată, putând avea drept de joc la meciul cu FC Brașov.

"Andelkovic a semnat până în vară. El nu are nevoie de probe fiind un jucător care a confirmat la echipele unde a jucat. Facem toate eforturile să primească mâine (n.r. – miercuri) cartea verde din China și să fie apt de joc etapa viitoare. Jucătorul este pregătit din punct de vedere fizic, pentru că s-a antrenat cu fosta lui echipă din Serbia, OFK Belgrad, după ce a venit din China", a spus Milojkovic.

Zvonko Milojkovic, care l-a adus la Târgu Jiu și pe Vojislav Vranjkovic, care a ajuns între timp la Dinamo, a explicat că e un transfer "de bun simț" pentru că jucătorul nu cere bani la adevărata sa valoare, ci vine doar să joace pentru a nu ieși din formă: "Nu e un fotbalist scump și vine să joace aici doar până în vară când va pleca la altă echipă în China unde primește 400.000 euro pe an. A ales să joace totuși la Pandurii decât să stea acasă. E cu mult bun simț făcut acest transfer, pentru că nu are președintele Marin Condescu bani să-l plătească la adevărata lui valoare".

Andelkovic, în vârstă de 32 de ani, a evoluat în cariera sa la 16 formații de pe aproape toate continenetele: OFK Belgrad, Espanyol Barcelona, Almeria CF, SpVgg Greuther Furth, Hapoel Petah Tikva, Sartid Smederevo, Antalyaspor, Fluminense, Curitiba, Widzew Lodz, Incheon United, Cerezo Osaka, Irtysz Pawlodar, Metalurg Zaporoje, Al-Ahli Jeddah și Dalian Shide, ultima fiind echipa chineză de la care s-a transferat la Pandurii.

MEDIAFAX

Publicat: 17 03. 2009, 18:54
Actualizat: 17 03. 2009, 19:04