Minteuan, reconfirmat! Iuliu Mureșan:** „Am avut 20 de propuneri, am ales-o pe cea mai bună”

Alin Minteuan a fost reconfirmat în funcția de antrenor al
CFR-ului, în cadrul unei conferințe de presă. Iuliu Mureșan spune
că a avut și alte soluții, însă consideră că Minteuan este cea mai
bună dintre ele. Președintele lui CFR Cluj susține că „feroviarii”
își vor schimba și politica, promovarea juniorilor din propria
pepinieră fiind acum principala modalitate de întărire a
lotului

„Ne-a pus pe gânduri faptul că în 2008, în Ligă, nu
aveam decât un jucător format de noi, Alin Minteuan, dar el era
accidentat. Atunci am spus că ar trebui să ne concentrăm mai mult
asupra propriei pepiniere. De trei ani de când este secund, i-am
sugerat să i-a mereu notițe. Meseria de antrenor se fură. Constant
îl întrebam cum stă cu notițele. Nu demult l-am atenționat să fie
pregătit, pentru că s-ar putea să fie principal. Am avut 20 de
propuneri de la antrenori sau impresari, dar până la urmă am luat
cea mai bună decizie,
a declarat Iuliu Mureșan

Publicat: 23 12. 2010, 15:04
Actualizat: 23 12. 2010, 15:34