Ministrul Carmen Dan a venit cu noi precizări în cazul stadionului Dinamo

Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a asigurat pe suporterii lui Dinamo că vor avea parte de o arenă modernă în următorii ani, în cadrul evenimentului organizat de suporteri la Opera Națională. Șefa MAI nu a precizat când vor începe lucrările, dacă noua arena va fi construită în locul vechiului Velodrom sau dacă va fi gata pentru Campionatul European din 2020.

Apariția ministrului Carmen Dan a fost una scurtă, iar în aer plutesc în continuare câteva întrebări esențiale. Fanii mai au de așteptat până să afle cu exactitate locația noului stadion sau data la care vor începe lucrările.

La începutul lunii mai, Compania Națională de Investiții a anunțat că noua arena din Șoseaua Ștefan cel Mare va avea o capacitate de 18.000 de locuri. În programul de reabilitate pentru EURO 2020 sunt incluse alte trei stadioane: Steaua, Rapid și Arcul de Triumf. Până în acest moment nu au fost demarate lucrările la niciuna dintre cele patru arene din Capitală. Acestea ar urmă se servească drept terenuri de antrenament pentru echipele calificate la turneul final.

La București vor fi organizate meciurile din Grupa C de la EURO 2020, plus un meci din optimile de finală. Ultimul act se va disputa la Londra, iar meciul de deschidere va avea loc la Roma.

Publicat: 29 05. 2018, 17:06
Actualizat: 29 05. 2018, 17:44