Milan Mitici și Davide Dias vor semna cu CSMS Iași: „Sperăm că ne vor ajuta în noua ediție de campionat”

Președintele clubului CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, duminică, că jucătorii Milan Mitici și Davide Dias vor semna contracte pentru o perioadă de un sezon cu gruparea din dealul Copoului.

„Am ajuns la o înțelegere cu jucătorii Milan Mitici și Davide Dias. Săpătmâna viitoare aceștia vor ajunge în țară și vor semna contracte pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea noastră de a le prelungi pentru încă un sezon. Pe Mitici îl știm foarte bine pentru că a mai jucat la Iași. Amândoi sunt jucători cu experiență, care sper că ne vor ajuta în noua ediție de campionat”, a spus Prunea.

Milan Mitici are 30 de ani, evoluează pe postul de mijlocaș și a jucat de-a lungul carierei la Sopot (Ungaria), Drobeta Turnu Severin, CSMS Iași și FCU Craiova.

Davide Dias are 31 de ani, joacă pe postul de mijlocaș și a evoluat de-a lunguul carierei la Estrela Amadora, Sporting Braga, Naval (toate din Portugalia), Apollon Limasol (Cipru), FC Brașov și FC Vaslui.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 15 06. 2014, 17:12
Actualizat: 15 06. 2014, 17:13