Mihai Teja, supărat pe echipa sa după Gaz Metan – UTA Arad: „Nu au fost de vină nici arbitrul, nici adversarul!”

Mihai Teja, antrenorul lui Gaz Metan Mediaș, s-a arătat dezamăgit de prestația elevilor săi după eșecul cu UTA Arad, scor 1-2.

Gaz Metan Mediaș și UTA Arad s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1, iar arădenii au câștigat la limită, scor 2-1.

La finalul partidei, Mihai Teja a explicat care sunt lipsurile echipei sale și ce le rămâne de făcut celor de la Gaz Metan Mediaș, după cea de-a treia înfrângere consecutivă în campionat.

Mihai Teja, supărat pe echipa sa după Gaz Metan – UTA Arad

„Fotbalul te pedepsește atunci când greșești. Trebuie să fim mai determinați atunci când intrăm pe teren. Încă nu suntem o echipă, dar ca joc eu zic că am fost mai buni decât ei. Nu a fost nimeni de vină, nici arbitrul, nici adversarul, noi am fost de vină astăzi.

Trebuie să fim echilibrați, să muncim în continuare, să arătăm mai bine de la meci la meci, să eliminăm greșelile pe care le-am făcut și pe care le facem”, a spus Mihai Teja, la flash-interviurile de după meci.

Liviu Antal a deschis scorul în secunda 46 a meciului de la Mediaș, iar Yuri Matias a restabilit egalitatea în minutul 76. Ioan Hora a marcat golul victoriei arădenilor în minutul 81 și a obținut cele trei puncte pentru UTA Arad.

În urma acestui rezultat, UTA a urcat, cel puțin pentru moment, pe locul 7 în clasamentul Ligii 1, cu 33 de puncte, devansând-o pe FC Argeș (30 de puncte), echipa de pe locul 8, care are însă cu un meci mai puțin disputat.

De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaș rămâne pe locul 12, cu 28 de puncte, la egalitate cu FC Viitorul și Astra Giurgiu, echipele de pe locurile 10, respectiv 11, care nu au disputat încă meciurile din această etapă a Ligii 1.

Pentru Gaz Metan Mediaș urmează meciul din deplasare cu FCSB, programat duminică, 7 martie, de la ora 20:30.

Publicat: 27 02. 2021, 14:56
Actualizat: 27 02. 2021, 15:05