Mihai Teja, ironic cu Viitorul: „Au avut trei ocazii și au dat două goluri”. Antrenorul critică un fotbalist important de la FCSB

Viitorul produce surpriza pe Arena Națională! Echipa antrenată de Gică Hagi a învins cu 2-1 pe FCSB la capătul unui meci spectaculos, mult peste media Ligii 1, în care ambele echipe au fost preocupate de ofensivă și au ratat multe ocazii. Ianis Hagi și Andreas Calcan au fost marcatorii oaspeților, în timp ce pentru echipa lui Mihai Teja a înscris Florinel Coman, cel mai bun jucător al vicecampioanei.

Antrenorul FCSB a arătat o mină neobișnuit de senină pentru un reprezentant al pierzătorilor. La finalul partidei, Mihai Teja a spus: „Este o înfrângere, ne doare, dar din punctul meu de vedere cred că Viitorul a avut trei ocazii și a dat două goluri. Am fost naivi pe contraatacul lor. Am început și mai bine repriza a doua, acolo trebuia să marcăm și să facem diferența. Îi felicit, am spus mereu că au un fotbal bun, dar cred că ne-am ridicat la un fotbal bun, cu o calitate bună„.

Antrenorul este optimist în privința șanselor la titlu: „Nimic nu este pierdut, sunt cinci puncte și ceilalți se vor încurca. Nu e ușor să joci cu Viitorul, cu Astra sau cu Sepsi. Nu ne interesează de ceilalți, vrem să ne câștigăm noi meciurile. Mai sunt nouă jocuri, se mai pot întâmpla multe. Avem un lot numeros, fiecare trebuie să își facă treaba sută la sută. Nedelcu nu a prins o seară reușită, de aia a fost înlocuit la pauză. Dar am încredere în el, e tânar, are calități. Dar trebuie mai mult, când ești la Steaua trebuie să dai mult mai mult și să fii mai precis în tot ceea ce faci. Am încercat să îi motivez la maximum în toate meciurile, trebuie să schimbăm mentalitatea, să avem una de învingători. Avem calitate, dar din păcate am pierdut azi, dar sunt profesioniști și trebuie să ridice capul din pământ„.

În finalul intervenției, Teja a comentat prestația noului fundaș central al echipei: „Iulian Cristea a făcut un meci bun, e un fundaș central puternic, cu calitate, cu tehnică destul de bună. Cred că și-a făcut datoria destul de bine. Trebuie să exersăm mai mult la antrenament sistemele de joc și se poate să jucăm și cu doi atacanți în meciurile viitoare„.

Publicat: 11 03. 2019, 23:03
Actualizat: 12 03. 2019, 13:59