Mihai Teja, înlocuitorul lui Daniel Pancu la Poli Iași? E dorit de conducere și e agreat de primar!

Mihai Teja inlocuitor daniel pancu la poli iasi

Antrenorul Mihai Teja ar putea reveni pe banca tehnică a Politehnicii Iași, după ce Daniel Pancu și-a reziliat contractul pe cale amiabilă cu clubul din Copou. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani este favorit în acest moment să preia echipa, având numeroase argumente pentru a fi opțiunea numărul unu a conducătorilor.

Teja are avantajul de a cunoaște mulți jucători din lot, cu care a lucrat jumătate de sezon în 2019. În plus, este liber de contract și cunoaște Liga I, ceea ce este foarte important, oficialii ieșeni dorindu-și un tehnician care să nu fie străin de competiție.

Totodată – un aspect foarte important, Teja este agreat și de primarul Mihai Chirica, acesta din urmă vorbind în termeni laudativi despre antrenor și după plecarea acestuia de la Iași, în iarna anului 2019.

De numele lui Mihai Teja se leagă și refacerea terenurilor din Copou, antrenorul în vârstă de 42 de ani fiind cel care a insistat în toamna lui 2019 pe lângă edilul Iașiului ca municipalitatea să suporte cheltuielile de refacere a terenurilor de joc și de antrenament din Complexul ”Emil Alexandrescu”.

Cel mai bun start de campionat din istorie pentru Poli Iași, cu Teja pe bancă

Cu Mihai Teja antrenor, Poli Iași a avut în 2019 cel mai bun start de campionat din istorie, cu 7 meciuri fără înfrângere (4 victorii și 3 remize). După mutarea echipei la Botoșani, pentru refacerea terenului de joc, echipa ieșeană a suferit mult, iar Teja a plecat din Copou în decembrie 2019, după cinci înfrângeri consecutive, fiind înlocuit cu Mircea Rednic.

Pe lângă Mihai Teja, pe lista conducătorilor ieșeni se mai află și alte nume de antrenori precum Cristiano Bergodi, Erik Lincar, Adrian Mihalcea, Ionuț Badea, dar și alții aflați sub contracte în acest moment, între care Florin Motroc, Daniel Isăilă sau Vasile Miriuță.

Până la numirea unui nou antrenor, de pregătirea echipei se va ocupa Adrian Kerezsy, acesta urmând să stea și pe banca tehnică la meciul cu FCSB, de sâmbătă seară.

 

 

Publicat: 29 01. 2021, 12:20