Mihai Teja: „Dedicăm această victorie suporterilor noștri”

Tehnicianul Mihai Teja a declarat, luni seară, că victoria din meciul cu CFR Cluj, scor 2-1, în Liga I, o dedică suporterilor și a subliniat că Universitatea Cluj a făcut un mic pas spre salvarea de la retrogradare.

„Suntem foarte bucuroși, mă bucur pentru acești fani minunați, le dedicăm lor această victorie, istoria este a lor, tradiția. Le mulțumesc tuturor pentru că zi de zi încearcă să facă sută la sută, dar trebuie să trecem de euforie și să ne gândim la următorul meci. Încă nu suntem salvați de la retrogradare. Ne-am dorit foarte mult să reușim imposibilul, a fost posibilă această victorie, jucătorii trebuie felicitați, ei sunt protagoniștii. Este foarte important să lași ceva în urma ta, ca jucător, ca antrenor. Victoriile aduc bucurii, noi am făcut un pas mic spre salvare, este important că am reușit să-l facem în fața CFR-ului, dar mai avem mult de lucru”, a declarat Teja la DigiSport.

Mihai Teja a adăugat că a discutat și cu fostul tehnician al CFR-ului, Mircea Rednic, înainte de meci, subliniind că acesta i-a dat „câteva ponturi”.

Formația Universitatea Cluj a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a XXIV-a a Ligii I.

Pentru CFR Cluj a marcat Ogbu ’18, iar pentru Universitatea Cluj au înscris Lemnaru ’15 și Ciupe ’63.

Mediafax

Publicat: 24 03. 2014, 23:21
Actualizat: 24 03. 2014, 23:22