Mihai Stoichiță a dat verdictul după meciul Poli Iași – Viitorul! De ce nu trebuie să se întrerupă Liga 1: „Nimeni nu s-a gândit la asta”

După ce au urmărit la lucru Craiova și FC Botoșani, duminică, Mihai Stoichiță și selecționerul Mirel Rădoi au rămas în Moldova și au asistat luni seară la meciul din Copou dintre Poli Iași și Viitorul.

Poli Iaşi şi FC Viitorul au remizat, scor 1-1, în play-out-ul Ligii 1, iar la final, președintele Comisiei Tehnice a FRF, Mihai Stoichiță, a comentat despre partidă, dar și despre cazurile de Covid ce au tulburat serios desfășurarea campionatului.

„A fost un meci aprig, un meci disputat, cu două reprize diametral opuse. Dacă în prima parte Poli a fost cel puțin egala Viitorului, în a doua repriză mi s-a părut că gazdele au căzut puțin fizic. Au renunțat la jocul acela de construcție, au riscat de multe ori în prima repriză și au ieșit din apărare cu pase scurte, iar în a doua repriză probabil oboseala și-a spus cuvântul și au recurs mai mult pe mingi aruncate pe vârfuri, ceea ce a redus foarte mult din timpul în care a avut posesie.

Asta a dat posibilitatea unei echipe ca Viitorul, care știe bine lecția pe care a învățat-o Hagi, să construiască foarte multe acțiuni și să aducă mingea în fața porții. Chiar dacă nu au avut multe ocazii de gol, jocul greșeala așteaptă. Au egalat, au mai avut două-trei șuturi periculoase, dar posesia le-a fost net superioară în a doua repriză. Iașiul nu trebuie să-și piardă speranța, pentru că mi se pare o echipă care are posibilități, are calitate în unele zone, chiar mi-a plăcut și ardoarea cu care a jucat.

Vreau să-i remarc pe cei doi fundași centrali (n.r. Mihalache și Frăsinescu), care în ciuda vârstei pe care o au s-au descurcat foarte bine și au câștigat clar majoritatea duelurilor aeriene”, a declarat Mihai Stoichiță.

„Lupta asta cu virusul va continua nu doar în fotbal, ci în toată societatea”

Acesta a comentat și despre cazurile de Covid-19 depistate la mai multe echipe din play-off și play-out, punctând că fotbalul trebuie să meargă mai departe, pentru binele echipei naționale. „Lupta asta cu virusul va continua nu doar în fotbal, ci în toată societatea. Pentru că trebuie să ne obișnuim cu gândul că trăim cu el, luptăm cu el, suferim din cauza lui. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm învinși de acest virus. Acest virus trebuie să devină o obișnuință a unei vieți în care trebuie să ne protejăm în fiecare zi și să fim foarte atenți, să nu mai fim atât de riscanți în tot ceea ce facem. Nu sunt îngrijorat, pentru că nu putem opri sezonul. Asta ar însemna să ajungem la jocurile echipei naționale fără meciuri în picioare.

Nimeni nu se gândește la treaba asta. Până la urmă toate duc într-o singură direcție, meciurile echipelor care se bat pentru cupele europene, deci meciuri internaținale și meciurile echipei naționale. Dacă am acceptat reluarea campionatului, trebuie să-l ducem la bun sfârșit. Eu nu spun că este de vină cineva în momentul în care apar îmbolnăviri, pentru că asta se poate datora și hazardului. Dar trebuie să trecem și să ne adaptăm situației.

Eu sper să terminăm campionatul și sper să avem și o toamnă mai liniștită și măcar frumoasă din punctul de vedere al rezultatelor echipelor românești. Nu trebuie să ne sperie gândul că vom trăi în continuare cu acest virus. El nu poate să dispară, nu cred că va dispărea anul acesta. Vorba aceea, nu vine o ploaie să ne spele de păcate”, a conchis Stoichiță.

 

Publicat: 21 07. 2020, 08:22