Mihai Stoica nu uită cum a sărbătorit Alex Chipciu golul marcat cu FCSB: „Dacă povestesc, îl fac de râs!”

Alexandru Mihaita Chipciu se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre FCSB si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 23 ianuarie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Managerul lui FCSB, Mihai Stoica (57 de ani), nu l-a uitat pe Alex Chipciu (33 de ani), care a sărbătorit reținut când a marcat împotriva fostei sale echipe, gest catalogat drept „ipocrit”.

Alex Chipciu are 34 de goluri marcate pentru FCSB în 169 de meciuri, însă acest aspect nu l-a împiedicat să se bucure atunci când a marcat în poarta bucureștenilor, pe când îmbrăca tricoul lui CFR Cluj. Fotbalistul a încercat să își mascheze bucuria, dar Mihai Stoica este convins că gestul lui a fost unul ipocrit. Cele două echipe s-au întâlnit în sezonul regulat într-un 3-3 extrem de spectaculos, ultimul gol al ardelenilor fiind semnat de extrema în vârstă de 33 de ani.

Managerul general de la FCSB, Miahi Stoica, nu a uitat acel episod și a anunțat că a rupt orice fel de comunicare cu fotbalistul care între timp s-a transferat la nou-promovata U Cluj.

Mihai Stoica nu uită cum a sărbătorit Alex Chipciu golul marcat cu FCSB

Alex Chipciu și-a ascuns satisfacția când a marcat cu FCSB, în timpul sezonului trecut, când cele două formații s-au luptat pentru titlul de campioană. Mihai Stoica nu l-a iertat pe fostul lui fotbalist, anunțând că a rupt orice fel de comunicare cu acesta.

„Eu am spus că este un gest ipocrit (n.r. când s-a bucurat la golul marcat împotriva FCSB-ului). Nu ai cum… Tu te bucuri mai mult când marchezi unei foste echipe. S-a bucurat, poate a uitat. Nu mă interesează Chipciu, nu mai am legătură. Am vorbit mai rar când a fost la CFR pentru că nu am vrut să îl pună în anumite situaţii.

Am ţinut mult la el, îi mulţumesc pentru prestaţiile pe care le-a avut. E un jucător pe care eu l-am propus, mi-a plăcut mult. Nu m-am certat cu el dar nu vreau să intru în amânunt. L-aş face de râs. Ţin la el şi nu vreau să îl fac de râs dacă povestesc ce s-a întâmplat. Mi-a prezentat o situaţie care nu era reală, şi acolo s-a întrerupt relaţia noastră!”, a declarat Mihai Stoica pentru Orange Sport.

Publicat: 13 07. 2022, 23:53