Nebunie la Rapid! Mihai Iosif a ieșit de pe grupul de WhatsApp al echipei, iar Adrian Mutu a semnat deja | EXCLUSIV

Mihai Iosif a ieșit de pe pe grupul de WhatsApp al echipei Rapid București, la scurt timp după eșecul cu FC U Craiova, după ce Adrian Mutu a semnat și va fi noul antrenor.

FC U Craiova și Rapid s-au întâlnit marți seară, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, iar oltenii s-au impus cu scorul de 3-2, după golurile marcate de către Baeten (min. 72), Sidibe (min. 74) și Comapgno (min. 77). Pentru giuleșteni au marcat Vojtus (min. 58) și Kait (min. 81).

După ce Rapid a ajuns la nouă meciuri fără victorie în Liga 1, s-a discutat și mai mult despre posibila demitere a antrenorului Mihai Iosif. Acum, odată cu înfrângerea din Bănie, giuleștenii și-au prelungit seria de insuccese și soarta lui Mihai Iosif a fost decisă.

Mihai Iosif a ieșit de pe grupul de WhatsApp al echipei, iar Adrian Mutu a semnat deja

Potrivit surselor ProSport, Mihai Iosif a ieșit, în cursul zilei de miercuri de pe grupul de WhatsApp al echipei. Totodată, sursele noastre informează că Adrian Mutu va fi noul antrenor. Mai mult decât atât, „Briliantul” a semnat în urmă cu o săptămână.

Adrian Mutu ar urma să fie prezentat oficial ca antrenor al Rapidului în cursul zilei de joi.

Fostul selecționer al echipei naționale de tineret a fost prezent pe Stadionul „Ion Oblemenco”, la meciul dintre FC U Craiova și Rapid București, alături de întreg staff-ul său.

„În general, nu prea vorbesc cu jucătorii după meci pentru că aș vorbi la cald. Sunt sigur că au încercat, poate că atât pot unii. Poate… Mă abțin! Poate o să fac o conferință cum a făcut domnul Boloni, dar acum mă abțin”, spunea Mihai Iosif, după înfrângerea cu FC U Craiova.

Publicat: 02 03. 2022, 13:14
Actualizat: 02 03. 2022, 14:05