Mihai Ianovschi : „Coman are spirit de sacrificiu”

Mihai Ianovschi crede că Dani Coman e predispus accidentărilor pentru că se dedică total de fiecare dată
La o zi după aflarea veștii că i s-a năruit visul de a participa la un turneu final, Dani Coman era în continuare distrus.

Pentru a încerca să-l înțelegem, am stat de vorbă cu unul dintre cei mai dragi oameni din viața rapidistului, Mihai Ianovschi, tehnicianul care a avut grijă de el de când era un puști și până când a ajuns la echipa mare a lui FC Argeș. „Ce să vă spun, e o veste groaznică. Iată ce pățește un băiat curat sufletește, care se dedică total chiar și la un banal antrenament. Majoritatea accidentărilor lui sunt cauzate tocmai de spiritul său de sacrificiu. Îmi pare rău, la nunta lui chiar vorbeam că vom merge împreună la Euro”, ne-a mărturisit descoperitorul de talente.
Într-adevăr, povestea lui Dani este una presărată cu mult ghinion. A fugit de box și s-a apucat de fotbal, dar duritățile l-au urmărit.

Trei ani de stat pe bară

Cele mai grave accidente au fost reprezentate de o fisură renală și mai multe dislocări de umăr, când mulți i-au prezis chiar că nu va mai putea juca niciodată fotbal. „Am stat zece luni pe margine după ce mi s-a descoperit acea fisură renală. Dar dacă adun toate perioadele de la accidentele pe care le-am avut atunci, în total ar fi vorba de vreo trei-patru ani”, obișnuiește să spună  „Robocop”, poreclă care i s-a dat tocmai datorită ambiției și puterii sale extraordinare de a reveni de fiecare dată la nivel înalt.

 „ ”, a concluzionat Ianovschi.

Publicat: 25 05. 2008, 21:54