Moldovenii au recunoscut, după FC Botoșani – Gaz Metan: „A făcut intenționat asta și mi-a spus după meci!”

Mihai Butean, fundașul dreapta în vârstă de 24 de ani al lui Gaz Metan Mediaș, a explicat momentul controversat din meciul cu FC Botoșani, scor 1-2.

FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 23 din Liga 1, iar moldovenii au învins cu scorul de 2-1.

În prima repriză, Mihai Roman a căzut în careu de lângă Mihai Butean, însă arbitrul nu a acordat penalty, deși Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru, a explicat la Digi Sport că aceasta era măsura care se impunea la faza respectivă.

Mihai Butean, după FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș 2-1

„Nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut. Cred că l-am atins puțin, dar am simțit că a căutat intenționat să cadă. Am vorbit cu el și mi-a recunoscut: «Da, Buti, am căutat să mă atingi și am căzut ușor».

Înainte să ieșim la încălzire, terenul arăta bine. Apoi a început ninsoarea și a fost dificil.

Sunt multe de spus. Botoșaniul și-a câștigat meciul direct cu noi, dar mai sunt meciuri de jucat, stăm și la mâna rezultatelor, dar trebuie să ne câștigăm meciurile pe care le avem”, a spus Mihai Butean, la flash-interviurile de după meci.

Keyta a deschis scorul la Botoșani, în minutul 50, din penalty, însă Gaz Metan Mediaș a restabilit egalitatea în minutul 68, prin Yuri.

După doar un minut, Al Mawas a dat lovitura și a marcat pentru scorul de 2-1, aducând astfel cele trei puncte echipei lui Marius Croitoru.

În urma acestui rezultat, FC Botoșani a urcat pe locul 4, cu 36 de puncte adunate în cele 23 de etape disputate. De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaș rămâne pe locul 9, cu 28 de puncte, în tot atâtea meciuri jucate.

  • 19 meciuri a jucat Mihai Butean pentru Gaz Metan Mediaș, în actuala ediție a Ligii 1.
  • 550 de mii de euro este cota de piață a lui Mihai Butean, potrivit Transfermarkt.
Publicat: 15 02. 2021, 19:43
Actualizat: 15 02. 2021, 19:48